„Doamne, dacă nu te-am avea pe Tine în noi, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea cumplite nevoi”?
-Rep. Înalt Preasfinţite Mitropolit, ne-am aflat cale de aproape două săptămâni într-o perioadă de mare densitate a evenimentelor cu profundă trăire duhovnicească, aşa că v-aş întreba, cum le-a trăit şi cum le-a perceput şi receptat Întîistătătorul Mitropoliei Olteniei aceste evenimente semnificative de la cumpăna anilor?
-Ca în fiecare an, suntem purtaţi de Duhul Lui Dumnezeu la aceste sărbători, deci, la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la Anul Nou şi la Bobotează. Sunt momente unice în viaţa noastră, unice nu neapărat pentru că se repetă, dar sunt unice pentru că noi suntem cu totul alţii, de la un an la altul, noi ne schimbăm, schimbăm vârsta, schimbăm de multe ori locul de naştere, schimbăm de multe ori atitudinile noastre, comportamentele noastre, ceea ce înseamnă că la sfârşitul anului, când Îl întâmpinăm pe Pruncul Iisus, pe de o parte, vedem viaţa noastră că se derulează după un orar, după o continuitate istorică, dar în acelaşi timp şi o renaştere.
-Rep. Faptul că Dumnezeu ne dăruieşte un An Nou de viaţă este perceput şi ca o renaştere spirituală a fiecăruia dintre noi, e adevărat?
-Important şi foarte sugestiv este faptul că noi serbăm sfârşitul anului, dar, de fapt, serbăm naşterea! Cum constatăm, ar trebui să serbăm ceva legat de moarte sau de trecerea din lumea aceasta, dar iată, constatăm cum înţelepciunea bisericii noastre a făcut ca noi să serbăm la sfârşitul anului naşterea! Cu alte cuvinte, învăţăm de aici că întotdeauna suntem chemaţi la o renaştere, atât spirituală, cât şi la o renaştere veşnică!
-Rep. Ştiu că şi Mircea Eliade vorbeşte despre “timpul sacru”, care este o permanentă renaştere!
-Da, dar el vede timpul sacru ca un timp ciclic! El nu vede renaşterea aceasta pe verticală, pe care noi o vedem în spirală! La noi spirala este simbolul acesta al sărbătorii! Pentru că venim de undeva şi creştem pe verticală! Lumea greco-romană a văzut această schimbare ciclică, pentru că, mai degrabă, nu există schimbare la ei, ci, se repetă aceleaşi lucruri monotone. Ei, bine, la noi, cum spuneam, toate sugerează şi îl impulsionează pe om ca să gândească modul cum se face trecerea de la lucrurile pământeşti la lucrurile cereşti!
-Rep. ÎPS Voastră, la 6 decembrie 2012, de Sf. Nicolae, ca un dar binecuvântat, aţi primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Constantin Brâncuşi”(UCB) din Tg.Jiu. Am reţinut că nu v-aţi aşteptat ca să primiţi încă de pe acum această onoare, iar în altă ordine de idei, că aţi perceput evenimentul ca pe o trăire profund interioară! Este adevărat?
-Nu am spus că nu mă aşteptam! Au fost mai multe „oferte”, sau, mai bine zis, în mai multe rânduri mi s-a propus, dar am considerat că acest titlu poate să fie mai târziu, pentru că sunt destule personalităţi care trebuiesc cinstite şi onorate cu acest titlu. E adevărat că dânşii au făcut cam tot ceea ce le-a stat în putinţă ca să pot fi adus acolo şi să primesc acest titlu, iar în final, aşa cum aţi constatat, am considerat de cuviinţă să-I mulţumesc Lui Dumnezeu că s-a întâmplat, pentru că s-a simţit o anumită dorinţă ca acest titlu universitar să mi se confere într-o împrejurare cu totul şi cu totul deosebită, de Sf. Nicolae, în prezenţa atâtor oameni deosebiţi, iar acest lucru a făcut ca legătura să fie mai mult decât o legătură oficială, să fie o legătură familială.
-Rep. Cred că în felul acesta s-a întărit legătura duhovnicească a ÎPS Voastre cu oamenii Gorjului, cu acei credincioşi care vă aşteaptă de fiecare dată!
-Deci, am avut în vedere ca legătura aceasta dintre noi, dintre credincioşii acestui judeţ şi lumea universitară de la Universitatea “Constantin Brâncuşi”(UCB) din Tg.Jiu să fie cu adevărat în jurul păstorului. Desigur, am văzut acest lucru, ca o legătură mai mult una pastorală, mai mult de suflet, şi cred că s-a şi simţit acest lucru în timpul decernării, ca şi după aceea. Aşadar, am crezut, în sinea mea, şi-I mulţumesc Lui Dumnezeu că s-a întâmplat astfel, deşi, nu mi-aş dori să continui ca şi alte universităţi să facă acest lucru, pentru că mi se par, totuşi, acte de mare ţinută şi responsabilitate care trebuiesc primite cu multă gândire şi cu multă înţelepciune când sunt luate ca atare, pentru că sunt şi multe responsabilităţi!
-Rep. Ce va aduce Anul Nou, 2013, pentru credincioşii din Mitropolia Olteniei, pentru aceia care vă iubesc şi pe care îi aşteptaţi la slujbele ÎPS Voastre?
-Aportul de noutate este dat tocmai de cel care face ca timpul şi spaţiul să fie pe deplin umplute cu viaţă! Este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, care întotdeauna ne angajează şi ne cheamă la ceva nou! El este Acela care ne spune, prin cuvântul Sf. Ioan Evanghelistul: „Iacă, fac toate noi”! Deci, noutatea aceasta nu este neapărat a unei informaţii pe care n-am mai auzit-o niciodată, ci, noutatea este în însăşi în propria noastră existenţă! Şi spunem acest lucru, mai ales prin faptul că de la creaţie ni s-a dat ca noi să trăim fiecare moment al vieţii ca fiind ceva nou, ceva inedit. Evident, că această trăire devine conştientă în măsura în care suntem în legătură cu Dumnezeu!
-Rep. Am senzaţia că omul credincios pare uşor frisonat de această dorinţă expresă de schimbare, de înnoire continuă!
-De altfel, vedeţi, în viaţa fiecărui om se petrece ceva nou, dar dacă nu credem şi dacă nu sperăm, dacă nu ne schimbăm, noutatea trece pe lângă noi, şi în felul acesta, viaţa ni se pare foarte tristă şi monotonă! Dar, cel care crede în Dumnezeu şi cel care nădăjduieşte în Tatăl Ceresc, acela simte noutatea şi astfel totul este schimbat în ceva nou. Şi chiar dacă ajunge acel credincios la o anumită vârstă, tinereţea lui, cum spune psalmistul, se reînnoieşte mereu, se transformă mereu, se schimbă mereu!
-Rep. Poate că tocmai această dorinţă de înnoire are rolul de a ne ajuta să ne descoperim fiecare propria noastră identitate!
-Aşadar, aşteptările noastre, nu sunt neapărat din exterior spre interior, ci din interior spre exterior! Dacă îl căutăm pe Dumnezeu, de bună seamă că vom găsi şi identitatea noastră, şi experienţa noastră. Dacă nu Îl căutăm pe Dumnezeu, vom fi nemulţumiţi permanent, vom fi mai săraci, vom fi mai amărâţi şi, nu în ultimul moment, vom fi chiar în pragul acesta al disperării, al morţii!
-Rep. Nu mi-aş dori să încheiem pe tonul acesta sepulcral, aşa că vă rog să ne ajutaţi să înţelegem, că e mai bine să cugetăm la viaţa veşnică pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu!
-Nu numai ca învăţătură, ci, şi ca Evanghelie, Dumnezeu este în lume, în biserică. El este prezent în fiecare, de la naştere, de la botez, şi până la sfârşitul vieţii. Aşa cum spune Sf. Apostol Pavel: “nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine”, căci viaţa noastră o dăm Lui Dumnezeu! Şi ori de câte ori vom spune că viaţa noastră Lui Hristos Dumnezeu să o dăm, noi n-am avea viaţă, n-am avea curaj şi n-am avea tărie, dacă nu L-am avea pe Mântuitorul Iisus Hristos înlăuntrul nostru, ca să putem spune: “Doamne, dacă nu te-am avea pe Tine în noi, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea cumplite nevoi”? Dumnezeu face ca viaţa nostră să fie permanent o pregătire duhovnicească, pentru ca noi să ne bucurăm de roadele vieţii veşnice!
