spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăSpecialLicitaţie anulată pentru Gorj

    Licitaţie anulată pentru Gorj

    Deputatul democrat-liberal Severus Militaru a confirmat anularea licitaţiei organizate la nivel naţional pentru judeţele Gorj-Dolj, în ceea ce priveşte modernizarea infrastructurii, pe programul celor 10 mii de kilometri. Cât priveşte motivul anulării licitaţiei, se pare că acesta a constat în faptul că firma care a câştigat licitaţia trebuia să aducă anumite documente clarificatoare, lucru ce nu a fost respectat. Militaru a mai precizat, în acest sens, că singura soluţie este aceea de a se reface procedura de licitaţie. „Acum, în toamnă şi în iarnă, în nici un caz nu se mai face ceva. Poate avem noroc în primăvară”, a mai declarat democratul Militaru. Acesta este de părere că judeţul ar putea avea un mare avantaj, în condiţiile în care infrastructura din Gorj şi Dolj nu va mai fi licitată la un singur pachet, ci la pachete separate. Liderul democrat-liberal Ion Ruşeţ a precizat şi el că „a fost anulată licitaţia, acum fiind etapa de contestare a anulării. Nu ştiu care este motivul de anulare, însă, licitaţia se va relua”, a mai precizat liderul democrat-liberal. În judeţul Gorj, în urma depunerii proiectelor de către majoritatea primarilor pe baza acestui program derulat de Ministerul Dezvoltării urmează a fi modernizaţi peste 264 kilometri de drumuri comunale, săteşti şi orăşeneşti. Deputatul Cosmin Popescu este, însă, ferm convins că până în luna noiembrie când vor avea loc alegerile, obiectivele propuse vor fi realizate. Delta ACM şi Gecor Craiova sunt liderii de asociaţie ce au participat la licitaţia pe programul celor 10 mii de kilometri, pe pachetul Gorj-Dolj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: