spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSpecialPantofi creaţi după modelul Coloanei Infinitului

    Pantofi creaţi după modelul Coloanei Infinitului

    Coloana Infinitului a fost transpusă în toate formele, culorile, dar şi semnificaţiile ei. Nu-i de mirare, că, un designer francez a fost mai mult decât captivat de creaţia lui Brâncuşi, realizând astfel pantofi după modelul Coloanei Infinitului, din Târgu-Jiu. Potrivit Ziare.com „Philippe Guilet a transpus arta romanească într-o colecţie de modă, pe care a numit-o „100%.RO” şi care, printre altele, include pantofi cu toc creaţi după modelul Coloanei Infinitului a lui Brâncuşi”. Din colecţia prezentată la Bucureşti, pe care mai apoi o va lansa la Paris, nu au lipsit mărgele din Maramureş, fuste, ii româneşti, bundiţe tradiţionale, dar şi alte elemente de bază din folclorul românesc. Văzută prin ochii unui francez, arta românească prinde culoare şi contur pe podiumurile pariziene, care din fericire, este tot mai apreciată. Fiecare lucru din colecţie are o poveste interesantă iar artistul a vrut să transmită această poveste şi acelora care încă nu au cunoscut şi admirat frumuseţile României.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: