spot_img
13.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNews AlertUM Sadu renunţă la şomaj tehnic

    UM Sadu renunţă la şomaj tehnic

    Răsturnare de situaţie la Uzina Mecanică Sadu. Conducerea unităţii de armament a decis ca începând de săptămâna viitoare, 400 de muncitori să nu mai intre în somaj tehnic aşa cum se discutase şi să se reîntoarcă la muncă. Potrivit şefului uzinei, salariaţii se tem că şomajul tehnic ar fi doar un pas până la închidere. Aproape 400 de oameni se vor ocupa de igienizare şi orice altceva mai puţin producţia de muniţie.

    Decizia a fost luată aseară după ce Lorin Boian ar fi primit mai multe plângeri de la angajaţi. Potrivit lui Boian, oamenii sunt îngrijoraţi de perspective şomajului tehnic. „Chiar dacă nu se va putea lucra, vom efectua alte activităţi, astfel încât oamenii să aibă ocupaţie. Despre salariaţii, ce urmau să intre în şomaj tehnic, am auzit că era îngrijoraţi, că s-ar închide fabrica.Vreau să le demonstrez angajaţilor ca UM Sadu nu se va închide”, a spus Boian. Activitatea va fi reluată la capacitate, cel mai devreme peste o lună. Până atunci va trebui reamenajat depozitul de pulbere distrus de explozia de vineri. Două femei au murit iar un bărbat este în stare gravă la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Potrivit autorităţilor pagubele materiale se ridică la 60 de mii de euro. Clădirea în cauză trebuie refăcută şi mai mult decât atât este nevoie de reaprovizionare cu pulbere.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: