spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews Alert40 de mii de euro, amendă de la UEFA

    40 de mii de euro, amendă de la UEFA

    Pandurii Târgu-Jiu a primit o lovitură dură din partea UEFA. Gorjenii au fost amendaţi cu suma de 40 de mii de euro pentru că nu au putut face dovada achitării unor restanţe financiare până la o anumită dată. Cei de la Pandurii nu sunt singurii din ţară care au fost amendaţi, Petrolul fiind la rându-i amendată. Când vine vorba de partea financiară, forul continental nu iartă pe nimeni. Toate echipele care au participat în cupele europene au fost supuse la teste, iar cele care au avut restanţe financiare către cineva au fost somate să-şi achite datoriile. Gorjenii au întârziat plata unor restanţe, iar Camera de investigaţii a Corpului de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA a decis să ia măsuri asupra pandurilor. Astfel, oltenii au fost amendaţi cu 40 de mii de euro. Aceşti bani trebuie achitaţi până pe 31 ianuarie.

    Petrolul riscă multe

    O altă echipă din România a fost şi ea pedepsită drastic. Petrolul va trebui să achite 50 de mii de euro, prahovenii riscând să fie exclusă din Europa în anul viitor. Deciziile au fost luate de Camera de investigaţii a Corpului de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA. Aceasta a sancţionat şase cluburi pentru datoriile avute: Pandurii Târgu Jiu, Petrolul Ploieşti, Skonto FC (Letonia), WKS Slask Wrocław (Polonia), Vitoria SC (Portugalia) şi Metalurg Doneţk (Ucraina). „Gruparea Pandurii a fost amendată cu 40.000 de euro. Clubul Petrolul este exclus din următoarea ediţie a cupelor europene pentru care se va califica în baza rezultatelor sau clasării în următoarele trei sezoane (2014/2015, 2015/2016, 2016/2017) dacă nu va dovedi până la 31 ianuarie 2014 că sumele identificate ca fiind restante în data de 30 septembrie 2013 au fost plătite. În plus, clubul Petrolul a fost amendat cu 50.000 de euro”, se arată pe site-ul UEFA. Cei de la UEFA anunţaseră pe data de 21 noiembrie, că şase grupări, între care şi Pandurii Târgu-Jiu şi Petrolul Ploieşti, sunt anchetate de Camera de investigaţii a Corpului de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: