spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAm împărţit punctele cu Steaua

    Am împărţit punctele cu Steaua

    Pandurii şi Steaua au inaugurat nocturna de la Severin. Acest joc a adus în tribune puhoi de lume, toţi fiind curioşi să vadă un meci tare din Liga 1. cei peste 20 de mii de fani au umplut tribunele şi au avut ce vedea. Un fotbal agreabil, frumos în care Pandurii a jucat de la egal la egal cu o echipă care visa la titlu. Pandurii a jucat bine 45 de minute şi binişor celelalte 45, în timp ce Steaua arată rău.

    Repriza pandurilor

    Prima parte va meciului a aparţinut gazdelor care au asediat careul lui Tătăruşanu, portarul stelist fiind eroul oaspeţilor. Ocaziile cele mai mari au fost la buturule steliste, acolo unde fie Tătăruşanu fie imprecizia gazdelor au făcut ca tabela să rămână neschimbată până spre finalul primului act. Lemnaru a avut două ocazii rarisime, singur cu portarul a ratat de fiecare dată. Gazdele au şi marcat o dată, dar reuşita a fost anulată, pentru ca apoi Geraldo să evite golul scoţând balonul de pe linia porţii. Steaua a fost de nerecunoscut, a jucat slab şi abia a ajuns la poarta pandurilor. O singură dată au făcut-o mai periculos, la centrarea lui Bonfim mingea a lovit transversala. Cu un minut înaintea pauzei, Stromajer a deschis scorul şi a aruncat stadionul în aer. 1-0 pentru Pandurii, rezultat echitabil după cum s-a jucat.

    Partea Stelei

    În partea a doua s-a schimbat jocul. Steaua jucat altceva, şi pe căderea pandurilor bucureştenii au dat semne de revenire. Steaua a început mai bine repriza, însă pe o dominare sterilă Grigoraş încerca să adoarmă jocul. Gorjenii n-au mai jucat aşa de avântat, nu a mai avut poate nici puterea să domine, aşa că Steaua a cam fost invitată să facă pasul în faţă. Doar dintr-o execuţie putea ieşi ceva, şi tocmai asta s-a întâmplat. Tănase a marcat un gol superb cu o foarfecă de senzaţie, şi astfel s-a făcut 1-1. Super-execuţia a adus din nou delirul în tribune, cei care au venit la meci bucurându-se şi la golul stelist. Apoi, a urmat un joc anost în care ambele echipe au încercat să dea lovitura, însă s-a terminat 1-1, aşa că Steaua şi Pandurii şi-au împărţit punctele. A ieşit aşa cum

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: