spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAmicale neconcludente pentru Pandurii

    Amicale neconcludente pentru Pandurii

    În primele două meciuri amicale, Edi Iordănescu a folosit toţi jucătorii apţi pe care îi are la dispoziţie

    2-1 cu Tom Tosk şi 0-2 cu Podbeskidzie Bielsko-Biała. Acestea sunt primele două meciuri amicale jucate de echipa lui Edi Iordănescu în stagiul de pregătire din Turcia, partide în urma cărora nu se poate crea o idee asupra nivelului de joc al pandurilor. Aşadar, aceste prime două teste sunt neconcludente, tehnicianul urmărind doar să dea şansa tuturor jucătorilor să evolueze, rezultatele fiind trecute în plan secund. Însă, în următoarele meciuri antrenorul are de gând să cristalizeze o formulă de echipă cu care să atace returul de campionat.

    Eric, gol la redebut

    În primul amical din Turcia, gorjenii au întâlnit echipa de liga a doua, Tom Tosk. Un meci în care Edi Iordănescu a încercat să dea credit tuturor jucătorilor apţi din punct de vedere medical să joace, şi în care evoluţia celor care au intrat pe teren nu a fost una entuziasmată, însă per ansamblu bună. De notat e faptul că ruşii au fost cei care au deschis scorul în partea a doua, însă Eric a marcat primul său gol de la revenirea la Pandurii, restabilind egalitatea în meciul cu ruşii pentru ca Dan Nistor să aducă victoria pe final de joc. „A fost un test util”, a fost concluzia preşedintelui Eugen Pârvulescu. Acesta a remarcat şi forţa echipei în anumite momente ale partidei. „A fost o partidă bună, cu un adversar care a fost preocupat de joc. Ca prim test, eu zic că a fost unul foarte util pentru echipa noastră. Echipa noastră a controlat jocul, am arătat ca o echipă matură, bine articulată pe toate poziţiile. Vreau să remarc evoluţia bună a noii achiziţii, Nikola Vasiljevic, dar menţionez că toţi jucătorii s-au comportat foarte bine. Sunt foarte mulţumit de atitudinea jucătorilor şi consider că suntem pe un drum bun. Ne bucurăm că nu ni s-au accidentat jucătorii, asta e cel mai important până la urmă”, spunea după acel meci, Eugen Pârvulescu.

    Griji cu apărarea

    După două zile, gorjenii au avut programat un alt meci amical. Este vorba de un joc contra unei echipe de prima ligă din Polonia, TS Podbeskidzie Bielsko-Biała, ocupantă a locului 8. Ei bine, în acest meci, din nou Edi Iordănescu a dat ocazia tuturor jucătorilor săi să evolueze, astfel că rezultatul a contat mai puţin.
    Trebuie spus că gorjenii din nou au avut probleme în apărare, una care pare să fi rămas fragilă şi care se clatină la fiecare acţiune pe care adversarii o au. Dacă la primul gol, fundaşilor nu li se poate reproşa ceva, un jucător polonez reuşind o execuţie magistrală, şut din lovitură liberă de la 35 de metri exact în vinclul porţii lui Stanca. Însă, până la acel hol, gorjenii au dat câteva rateuri în apărare, nesancţionate de adversari. Dacă în prima parte, gorjenii au suferit în ofensivă, în partea a doua, jocul a fost mai animat în atac, oltenii au avut mai mult timp posesia, dar nu au reuşit să şi marcheze. Cel mai aproape de gol a fost Nistor,. dar acesta în minutul 72 a ratat un penalti, portarul advers reuşind să scoată mingea de la colţul din dreapta. Apoi, Anton a cedat şi după ce s-a certat cu arbitrul a fost eliminat, pentru ca pe final, în minutul 87, polonezii să mai marcheze o dată după un contraatac şi să ducă scorul la 2-0.

    Pandurii Târgu-Jiu – Tom Tosk 2-1 (0-0) (Eric 75 şi Nistor 86)

    Pandurii: Gliwa – Pleaşcă, Şandru, Vasiljevic, Momcilovic – Shamsin, Nistor, Elton, Nicoară – Smrekar, Matulevicius. Au mai jucat: Gliwa, Unguruşan, Grecu, Eric, Brata, Shamsin.

    Pandurii Târgu Jiu – TS Podbeskidzie Bielsko-Biała 0-2 (0-1)

    Pandurii: Stanca – Unguruşan, Elton, Vasiljevic, Grecu – Buleică, Piţian, Anton, Nicoară – Smrekar, M. Roman. În partea a doua au mai jucat: Mingote, Momcilovic, Pleaşcă, Horj, Shamsin, Brata, Matulevicius, Nistor, Eric de Oliveira

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: