spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAnul promovărilor în fotbalul gorjean

    Anul promovărilor în fotbalul gorjean

    Pandurii a „promovat” în cupele europene, Motru a intrat în B iar Turceniul promovat în C

    Sezonul 2021-2013 a fost unul de bun augur pentru fotbalul gorjean. Astfel, se pot consemna trei performanţe realizate de echipele din Gorj. Prima, şi cea mai importantă aparţine pandurilor care au ajuns în Europa League. Clasarea pe locul 2 în Liga 1 este o mare performanţă. Alte realizări: Minerul Motru a reuşit să promoveze din Liga a III-a în eşalonul doi, iar mai nou Ştiinţa Turceni a promovat din campionatul judeţean în Liga a III-a.

    An productiv!

    Au fost sezoane când fotbalul gorjean a avut parte de multe eşecuri,. Retrogradări, echipe desfiinţate, şi tot aşa. Ei bine, ultimul sezon, recent încheiat a fost unul plin. Astfel, Pandurii a scris o pagină de istorie clasându-se pe locul 2 în Liga 1. Realist vorbind greu mai poate fi egalată această performanţă care este şi cea mai mare din întreg sportul gorjean. Până acum, supremaţia era la handbal, clasarea pe locul 3 în Liga Naţională. Acum, fotbalul a luat faţa handbalului. Mergând mai departe, din toamnă, Gorjul va avea echipă şi în Liga a II-a. Minerul Motru a revenit după şapte ani în eşalonul doi, şi asta după ce a defilat în seria a IV-a a Ligii a III-a. Ultima performeră din Gorj este Ştiinţa Turceni. Această echipă a reuşit în urma meciului de baraj disputat la Reşiţa să acceadă în Liga a III-a. Astfel, sezonul recent încheiat chiar a fost unul productiv.

    Turceniul a realizat tripla !

    Ştiinţa Turceni a ratat totul anul trecut. A terminat pe locul 2 în campionatul judeţean, a pierdut şi finala Cupei Gorjului. Anul acesta, echipa antrenată de Viorel Cojocaru s-a impus în Liga a IV-a, a câştigat recent şi Cupa Gorjului, iar glazura a fost turnată pe tort la mefciul de baraj prin obţinerea promovării. Disputându-se pe teren neutru, la Reşiţa, campioanele judeţelor Gorj şi Hunedoara au jucat cu locul de Liga a III-a pe masă. Câştig de cauză a avut Ştiinţa Turceni care s-a impus cu 2-0 în faţa celor de la Universitatea Petroşani. Golurile au fost marcate de Simcea în minutul 8 şi Apetroaie din penalti în minutul 2. Astfel, Ştiinţa Turceni a realizat tripla. „Un an foarte bun. Un sezon pe care l-am încheiat aşa cum ne-am dorit, promovând. Suntem fericiţi”, a comentat directorul sportiv, Vali Modrea. Din toamnă încolo, Ştiinţa Turceni va trece la un alt nivel, meciuri din Liga a III-a şi dueluri cu Pandurii 2, Minerul Mătăsari şi Jiul Rovinari. Acum pentru cei de la Turceni urmează o vacanţă bine meritată, un sejur oferit pe litoral pentru jucători de către cei care finanţează echipa dar şi un bonus financiar de circa 8 milioane de lei vechi. Acesta este preţul pentru locul 1 în Liga a IV-a, câştigarea Cupei Gorjului şi promovarea în Liga a III-a.

    Obiective pentru la anul

    Sezonul efectiv s-a încheiat. După disputarea meciurilor de baraj s-a tras cortina peste fotbalul românesc. Urmează ca peste circa o lună de zile să debuteze un nou sezon fotbalistic, Pandurii luând startul în Liga 1. înainte de meciurile din Liga 1, gorjenii vor juca şi în Europa League. Obiectivul pandurilor va fi o comportare cât mai bună în Europa, o clasare în primele 4-5 locuri din Liga 1 dar şi u parcurs bun în Cupa României. Pentru Minerul Motru obiectivul va fi evitarea retrogradării, la fel ca şi pentru restul de patru echipe din Liga a III-a la care dacă nu putem vorbi de supravieţuire putem spune o clasare în primele 7 locuri !

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: