spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAtacant la super ofertă!?

    Atacant la super ofertă!?

    Eugen Pârvulescu spune: „Avem referinţe bune, acum să-l vedem la lucru Maximiliano Giusti”

    Pandurii suferă în atac, aşa că în aceste zile oltenii sunt în căutarea unei soluţii pentru deblocarea ofensivei. Astfel, de ieri la Târgu-Jiu a ajuns un atacant argentinian în vârstă de 23 de ani şi care este produsul unei echipe mari din ţara lui Maradona şi Batistuta, Velez Sarsfield. Astfel, Maximiliano Giusti va juca până la vatră la Târgu-Jiu, după care în funcţie de evoluţia acestuia se va stabili dacă va fi păstrat sau nu la Târgu-Jiu. „Aşteptăm să-l vedem. Avem referinţe bune, dacă nu erau nu-l aduceam. Vine prin intermediul lui Lucian Marinescu, la recomandarea unui agent din Argentina cu care el lucrează în zona Chile-Argentina. Vine de la o echipă de primă ligă, dar dacă venea de la echipe cu nume mari, nu ştiu dacă puteam noi să-l aducem”, a comentat Eugen Pârvulescu.

    Vin liber de contract

    Maximiliano Giusti are 1,80 metri, 75 de kilograme şi vine de la Universidad San Martin, echipă din Peru unde în 32 de meciuri a marcat opt goluri. „Vine liber, cu opţiune de prelungire după patru luni. Atunci, la prelungire ar costa ceva, dar nu e vorba de o sumă mare. Se încadrează în cerinţele noastre, să vedem dacă şi în cele ale antrenorului. Deocamdată nu am văzut decât imagini video cu jucătorul, dar Lucian (n.red.: Lucian Marinescu, impresarul) are mare încredere în impresarul lui din Argentina. Rămâne să vedem”, a comentat Pârvulescu.

    Poate debuta duminică

    Sunt şanse mici ca duminică, la meciul cu Ceahlăul atacantul argentinian Maximiliano Giusti să debuteze pentru echipa lui Pustai. „Regulamentul ne permite chiar să-l legitimăm până la ora meciului cu Ceahlăul. El vine din postura de jucător liber şi putem să-l legitimăm în momentul în care semnăm actele. Din punct de vedere administrativ el poate să fie OK, să fie la dispoziţia antrenorului”, a mai spus Pârvulescu.

    E ultimul venit

    Venirea lui Maximiliano Giusti are şanse să fie ultima din această iarnă la echipa olteană. „Niciodată să nu zici că e ultima, dar în mare cred că ar fi ultimul transfer”, a comentat Pârvulescu, preşedintele pandurilor. Până acum la echipă au fost aduşi patru jucători: fundaşul Doru Bratu de la Steaua, atacantul Cristi Bud de la Gaz Metan Mediaş, portarul Michal Gliwa din Polonia şi mijlocaşul venit sub formă de împrumut de la Evian, Dan Nistor.

    „Şi după plecarea lui Maxim s-a spus că pandurii a pierdut mult, acum şi după plecarea lui Eric s-a spus la fel. Sper şi trebuie să fim aceeaşi echipă tare şi incomodă care să se califice în Europa League”, Eugen Pârvulescu, preşedinte Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: