spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAtleţii gorjeni, în fugă după medalii

    Atleţii gorjeni, în fugă după medalii

    Ion Bură: „Avem şanse mari la medalii”

    Elena Moagă şi Laura Popescu vor alerga în acest week-end în cadrul Campionatului European de Alergare Montană. Cele două sportive pregătite de Ion Bură au ca obiectiv obţinerea cel puţin a unei medalii, însă au şanse chiar să se întoarcă cu două medalii. Dacă nu vor reuşi la individual, atunci poate cele două atlete se vor lipi la medalii pe echipe, ceea ce nu e de neglijat. Competiţia are loc în Turcia sâmbătă dimineaţa şi nu în Portugalia aşa cum se stabilise iniţial. Lusitanii au anunţat în urmă cu o lună că nu mai pot organiza acest concurs din pricina crizei financiare, aşa că s-a ales Turcia.

    Şanse la medalii

    În data de 7 iulie, în Turcia la Diesli are loc finala Campionatului European de Alergare Montană. O competiţie în care două atlete din Gorj participă cu şanse reale la medalii. Elena Moagă va alerga în proba dedicată seniorilor, cea de 8 kilometrii, în timp ce Laura Popescu va lua startul în proba juniorilor care se aleargă pe distanţa de 4 kilometrii. „E greu, însă mergem să obţinem rezultate bune” este planul făcut de fetele antrenate de Ion Bură. În schimb, antrenorul Ion Bură spune că nu se pot face calcule la medalii într-o astfel de competiţie. „E greu să anticipezi cam pe ce loc termini. E un concurs şi orice se poate întâmpla. Sper şi eu să obţinem medalii”, a comentat Bură. Totuşi, acesta susţine că ambele sportive ale lui se pot întoarce cu medalii de gât. „La seniori eu zic că avem şanse să urcăm cu echipa pe podium pentru că sigur o fată din ţara noastră va termina în primele trei. Automat echipa urcă şi cresc şansele la medalii. Ca să fac un clasament al şanselor la medalii, cred că şi la juniori dar şi la seniori sunt cam aceleaşi şanse în concursul pe echipe. Deci şi Moagă şi Popescu pot lua medalii”, a mai comentat Ion Bură.

    Abonate la argint

    Recent a avut loc şi Balcaniada de Alergare Montană, acolo unde ambele sportive de la CS Pandurii au obţinut medalii în concursul pe echipe. La individual Moagă a terminat pe locul şapte, însă la echipa a luat argintul, în timp ce Popescu a terminat pe locul şase însă la fel a prins echipa pe podium pe acelaşi loc doi. Acum, va fi mai greu pentru că la start vor fi mai multe concurente, însă la nivel de echipe naţionale România este în top.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: