spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Atuul nostru, puterea de grup a echipei"

    „Atuul nostru, puterea de grup a echipei”

    Echipa de baschet Energia Târgu-Jiu e gata de luptă. Trupa antrenată de cipriotul Antonis Constantinides va juca în premieră în cupele europene, aşa că oficialii echipei s-au gândit ca în perioada precompetiţională, atunci când echipa are motoarele turate ar fi util un turneu cu două meciuri amicale jucate peste graniţele ţării. Şi s-a ales ca locaţie Grecia, acolo unde oficiali Energiei spun că se joacă un baschet bun. „Jucătorii au văzut că se poate, au văzut că dacă suntem concentraţi şi jucăm ceea ce trebuie să jucăm în apărare putem juca de la egal la egal cu echipe din campionatul Greciei, unul pe care eu îl văd în primele 4-5 din Europa. Aceste rezultate sper că pot fi interpretate ca dătătoare de speranţe pentru meciurile din EuroChallenge”, a comentat secundul Energiei, Claudiu Alionescu.

    „Meciuri de moral”

    Energia a câştigat ambele meciuri jucate în Grecia, 68-62 contra celor de la Nea Kifisia şi 84-81 contra celor de la Palenefsianikos. Concluzia oficialilor olteni e fermă, echipa e în creştere de formă. „A fost o evoluţie bună a echipei, mult peste ce a arătat până acum, mai ales din punct de vedere defensiv, în special în primul meci, cel cu Nea Kifisia. Nea Kifisia este o echipă de primele cinci locuri în Grecia, o echipă care are în componenţă vreo patru jucători americani,, fostul căpitan al naţionalei Greciei, Kakiouzis, un muntenegrean, deci o echipă foarte bună, plus că am jucat acest prim meci imediat după drum, în condiţii mai dificile pentru noi. Al doilea meci, cel cu Palenefsianikos, am întâlnit o echipă bătăioasă, arţăgoasă. Jocul în această partidă a fost mai oscilant, dar până la urmă ne bucură că am reuşit să câştigăm pentru că este un imbold pentru moral pentru meciul de duminică, cu Craiova. Aceste meciuri ne dau un moral bun şi pentru meciurile din EuroChallenge. Una este să joci meciuri amicale cu echipe pe care le întâlneşti în campionat, pe care le cunoşti destul de bine şi alta este să joci meciuri de genul acesta în care trebuie să faci multă muncă de pregătire din punctul de vedere al scouting-ului”, a comentat Alionescu.

    Au avut probleme…

    Antrenorul Energiei remarcă atuul echipei sale. „Remarc puterea de grup a echipei. În meciul cu Nea Kifisia am fost conduşi o bună perioadă de timp şi am reuşit să revenim, nu am renunţat nicio perioadă, am luptat pentru fiecare minge. În meciul cu Palenefsiniakos situaţia a fost puţin invers, am condus, la un moment dat am fost egalaţi, dar nu ne-am pierdut concentrarea şi am reuşit să câştigăm meciul pe final. Aş mai remarca evoluţia jucătorilor români în aceste două meciuri. Cel puţin în meciul cu Nea Kifisia ei au făcut diferenţa, cu venirile lor de pe bancă. Problema poziţiei 1 este una pe care noi o sesizasem mai de mult şi a trebuit să ajustăm jocul în aşa fel încât Tudosă și Aktaș, atât cât sunt pe teren, să ne ajute cât de mult posibil şi cât mai eficient”, a mai declarat Alionescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: