spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAutofinaţarea, singura soluţie pentru Pandurii!

    Autofinaţarea, singura soluţie pentru Pandurii!

    Sunt probleme serioase cu banii la Pandurii, însă situaţia nu este extrem de disperată. Târgujienii nu au mai contat pe aportul de 2 milioane de euro care ajungeau în contul echipei de la CEO, aşa că blocarea acelor bani a îngreunat situaţia pandurilor. S-a ajuns la un blocaj, datorii de peste patru luni de zile, iar Edi Iordănescu ameninţă că nu semnează prelungirea dacă până la finele săptămânii viitoare nu se vor rezolva aceste probleme. Din păcate, gorjenii au puţine variante pentru a redresa situaţia, şi asta pentru că ceilalţi membrii fondatori chiar nu au de unde aduce bani pentru a încerca să acopere gaura lăsată de CEO.

    sport-01-16Speranţe…

    Şeful pandurilor, Narcis Răducan a confirmat faptul că membrii AGA fac tot efortul pentru a încerca să ţină Pandurii pe linia de plutire. „La ultima ședință AGA, asociații și-au manifestat dorința și speranța că lucrurile se vor îndrepta. Unii dintre ei ne-au și ajutat, domnul David, de la Artego, în momentele importante a fost alături de noi. Nu sunt sume spectaculoase, dar sunt sume cu care putem merge înainte”, a declarat Narcis Răducan. Acesta merge mai departe şi spune că echipei nu-i rămâne decât să se autofinanţeze. „Deocamdată nu ne putem baza pe sprijinul financiar de la CEO. E o situație nu tocmai plăcută. De la începutul anului ne-am autofinanțat, dar avem speranța ca până la urmă să se clarifice această problemă pentru că este foarte greu să te autofinanțezi, un club de provincie, în condițiile în care ai de gestionat și niște datorii din urmă. Știu că ne-am dori cu toții ca problemele să se rezolve peste noapte, dar, din ce văd, lucrurile nu stau așa… Există şanse ca în perioada următoare să avem încasări, tot autofinanțare se numește, bani din drepturi TV, este iminentă şi plecarea lui Hora și iarăși este o sursă de venit importantă. Între timp, asociații, așa cum am discutat, vor încerca să-și îndeplinească și ei caietul de sarcini, să zicem așa…”, a declarat Narcis Răducan.

    Hora, cel mai căutat

    Aşadar, drepturile tv şi vânzarea lui Hora sunt soluţiile pentru salvarea situaţiei la Târgu-Jiu. „Este și normal să fim dependenți în mare măsură de vânzarea unor jucători. La orice club din lumea asta este creat un mecanism prin care unul sau doi jucători pe an trebuie să plece. Indiferent că de mâine vom avea conturile pline sau mai puțin pline, Hora va pleca! Așa a fost și înțelegerea cu jucătorul și sunt de părere că atunci când un jucător atinge forma maximă trebuie lăsat să plece și toată lumea are de câștigat. Este și foarte greu să îl mai motivăm pe Hora în momentul în care acum se vehiculează salarii de 5-6 ori mai mari decât îi oferim noi. Ne obișnuim cu ideea că Hora va pleca, dar ne aducem aminte că în vară nici nu era luat în calcul Hora. Așa că vom căuta, vom identifica, împreună cu Edi, și alți jucători la fel de motivați, așa cum a fost și Hora și Săpunaru, când a venit, și Ropotan. Tot noi am făcut acest lucru și vom încerca să repetăm isprava deși nu este simplu”, a mai punctat Narcis Răducan.

    Ţinte greu de atins

    Din orice, gorjenii vor să facă rost de bani. Totul se rezumă la bani, aşa că pe lângă drepturile tv, vânzarea lui Hora pare a doua variantă de redresare a situaţiei. Din păcate, gorjenii nu mai au şi altă oferă pentru vreun jucător, lucru confirmat chiar de şeful pandurilor. „Nu sunt oferte importante pentru alți jucători. Sunt oferte la bani puțini pe care nu ne avantajează. Pentru Hora, într-adevăr, sunt mai multe oferte, dar în ecuația asta trebuie să fie de acord toate cele trei părți. Adică noi, clubul respectiv și, bineînțeles, Ioan Hora. El este la pregătiri, în cazul în care ne vom înțelege ne vom strânge mâna, dacă nu, atunci ne va reprezenta în Europa League și Ioan Hora pentru că mai are contract un an de zile”, a mai spus Răducan. Întrebat de şansele pe care echipa gorjeană le are pentru a obţine semnătura lui Cristi Săpunaru, oficialul pandurilor dă un verdict sumbru. „Nu avem ce scenariu să mai gândim pentru Săpunaru. El este un jucător liber. S-a ajuns la traseul pe care-l presupuneam și ni-l doream, adică Săpunaru să ne ajute, și ne-a ajutat, fiind unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1, să prindă echipa națională, și a prins-o, precum și obiectivul lui personal, de a ajunge din nou în atenția Europei fotbalistice. Este foarte greu ca o echipă din Liga 1 să-și permită din vară un jucător ca Săpunaru. Și nu mă refer la Pandurii, ci și la Astra sau Steaua. Mă bucur pentru el, pentru nivelul la care a ajuns, suntem mândri că ne reprezintă la Campionatul European, dar, ca și în cazul lui Hora, trebuie să ne obișnuim cu ideea că trebuie să găsim un alt jucător care să vină cu aceeași motivație”, a conchis Răducan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: