spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Cantonament reușit, lotul e descoperit"

    „Cantonament reușit, lotul e descoperit”

    Plusuri și minusuri. Pandurii a avut parte de toate în ultima perioadă, antrenorul Edi Iordănescu declarându-se mulțumit pentru cum au răspuns jucătorii la pregătirea din Olanda, însă este măcinat și de griji legate de lot. Efectiv, în Olanda, tehnicianul pandurilor nu a avut ocazia să facă antrenamente așa cum își dorea, să aibă la dispoziție tot lotul, așa că din acest punct de vedere a trebuit să se improvizeze.

    sport-01-30

    Lot înjumătățit

    Edi Iordănescu a dat dovadă de mult calm, nu a disperat, însă e greu de crezut că va mai rezista mult dacă situația legată de lot nu se va schimba radical în următoarele zile. În Olanda, Iordănescu a avut la dispoziție doar trei sferturi din lot. „Ne bazăm pe 15 – 16 jucători ceea ce ne modifică practic metodica de lucru, pentru că ne obligă să ne adaptăm la numărul de jucători pe care îl avem. Era nevoie de minim 20 de jucători de câmp ca să putem să facem programul normal, să ne acoperim de fapt și să ne atingem toate obiectivele în perioada aceasta de pregătire, dar nu i-am avut”, a declarat Edi Iordănescu. Mai mult, tehnicianul pandurilor se plânge de faptul că nu a avut continuitate în pregătire cu nucleul de bază. „Am pierdut foarte mulți jucători. Când vorbești de 13-14 jucători care părăsesc o echipă, asta înseamnă mai bine de jumătate din lot, aproape 60% din nucleul de jucători. Dar, sigur că au rămas și jucători pe care noi mizăm în continuare și în care noi credem foarte tare și, deja fiind la a doua pregătire împreună, asta înseamnă continuitate. Și punctez încă o dată, nu este nicio acuză pentru nimeni, ci doar o constatare, eu sunt mulțumit că s-au schimbat foarte mult și capitolul mentalitate”, a mai spus Iordănescu.

    „La alt nivel”

    Tehnicianul pandurilor spune că în linii mari și-a atins obiectivul propus în acest stagiu de pregătire. „Plusuri au fost suficiente în această pregătire de vară. Băieții s-au obișnuit cu metodele noastre de lucru, știau în mare la ce să se aștepte, au fost foarte deschiși și implicați în tot ce au făcut și cu siguranță că au și asimilat. Din punctul meu de vedere am parcurs o etapă, mai sunt și multe minusuri, dar ca și plusuri există această continuitate. Deja, din punctul meu de vedere, grupul care a rămas este la un alt nivel față de ce eu personal am găsit aici”, a declarat Iordănescu pe site-ul oficial al pandurilor.

    Presați de timp

    Principalul pandurilor vrea ca echipa lui să se întărească în cel mai scurt timp. „Nu este ușor, în plus orice jucător vine acum, și, din punctul meu de vedere, minim patru jucători mai avem nevoie pentru a ne acoperi pe posturi, asta înseamnă individualizarea pregătirii. Ori timpul e acum principalul dușman, nu mai avem timp când să o facem ca să îi putem aduce la o formă sportivă bună și să fie pregătiți pentru debutul sezonului. Pentru că mai sunt mai puțin de două săptămâni iar noi în momentul de față, nu vorbesc calitativ dar nici măcar cantitativ nu suntem acoperiți”, a mai punctat Iordănescu. Ei bine, gorjenii nu se aruncă în campania de transferuri. „Nu ne grăbim, dar încercăm sigur să fim foarte atenţi la ceea ce aducem, pentru că nu ne permitem să avem eşecuri în transferuri. Există o marjă întotdeauna în care îţi asumi că poţi să faci o eroare dar cu cât îi monitorizăm mai atent şi profund, cu atât şansele de a rata un transfer sunt mai mici”, a mai adăugat tehnicianul.

    Pîrvulescu, nevinovat

    Eugen Pîrvulescu a fost îndepărtat de la Pandurii într-o manieră deloc elegantă, ba din contră i s-a pus eticheta de blatist după meciul Pandurii-U Cluj 0-1. Președintele pandurilor a fost suspendat pentru trei luni de zile, timp în care se vor desfășura anchete pentru a elucida acele acuze de blat. Primul verdict a venit ieri de la Poliția Gorj, sesizată în acest caz, iar verdictul este clar. „Sunt nevinovat”, a fost concluzia lui Pîrvulescu. Acum urmează o nouă anchetă condusă de Dorin Ioana, unul din cei care l-au debarcat de la echipă pe profesionistul Pîrvulescu.

    „Echipa e la un alt nivel. Suntem departe de a fi cu lotul complet, pentru că nici din punct de vedere cantitativ nu suntem în regulă”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: