spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Câştigăm trei meciuri din patru pe final"

    „Câştigăm trei meciuri din patru pe final”

    Vicecampioana României, Pandurii a dezamăgit în acest retur de campionat. Din păcate, fotbaliştii antrenaţi de Cristi Pustai şi Petre Grigoraş au lăsat un gust amar fanilor, aşa că în urma acestei evoluţii modeste târgujienii şi-au luat adio şi de la calificarea în cupele europene. Poate la anul se va mai ivi ocazia şi gorjenii vor obţine biletul de Europa. Şi cum dezamăgirea a fost mare în urma evoluţiei şi rezultatelor din meciurile de acasă, cei de la Pandurii vor să-şi spele păcatele în ultimele două runde, cu Viitorul lui Gică Hagi şi retrogradat Corona Braşov. „Câştigăm aceste două meciuri de acasă, însă simt că putem obţine chiar nouă sau zece puncte din aceste etape. Chiar putem să nu mai pierdem până a final”, spune preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu. Deşi nu ar avea motive pe baza evoluţiei modeste a echipei sale, starea de spirit a lui Pârvulescu este bună. „Într-adevăr, am dezamăgit în acest retur, îmi pare rău, dar trebuie să acceptăm situaţia,. Acum nu mai avem ce face, plângem la morminte străine. Trebuie pe final să reuşim cele două victorii de acasă şi cumva să răsplătim publicul cu aceste două victorii”, a mai declarat Pârvulescu.

    Mai urcă un loc

    Oficialul pandurilor deplânge situaţia echipei din Vaslui, însă spune că nelicenţierea moldovenilor va duce la încă o urcare cu o poziţie a pandurilor. „Îmi pare rău că nu au reuşit să ia licenţa, problemele acolo am înţeles că sunt mari. FC Vaslui va fi retrogradată, iar noi vom mai urca un loc în clasament”, a mai declarat Pârvulescu. Oficialul oltenilor susţine că echipa sa poate să-şi îmbunătăţească zestrea de puncte. „Ar fi extraordinar să facem 9 puncte din 12 câte mai sunt puse în joc. Nu va fi uşor pentru că întâlnim adversari care la rândul lor vor victoria. Joi avem cu Viitorul, echipă care se află în zona fierbinte a clasamentului şi care joacă fiecare meci sabia deasupra capului. Eu personal mi-aş dori ca echipa lui Gică Hagi să scape, dar le urez baftă după meciul cu noi pentru că nici noi nu suntem într-o situaţie bune nereuşind să câştigăm vreun meci acasă. Aşa că joi vreau victoria. Apoi avem la Steaua, fosta şi viitoarea campioană a României, deci un meci greu, dar mergem să ne jucăm şansa. Vine meciul de acasă cu Corona şi apoi la Universitatea Cluj, la fel , o echipă care acum este în partea de jos a clasamentului”, a mai declarat Pârvulescu.

    Vor pe 6 ca să termine pe 5

    La finalul stagiunii, Pandurii nu poate termina sezonul mai sus de locul 6. asta din punct de vedere sportiv. FC vaslui mai mult ca sigur va încheia în faţa pandurilor, însă retrogradarea moldovenilor îi vor propulsa pe târgujieni un loc mai sus. „Vrem poziţia a 6-a, practic am fi pe 5 la final”, a mai spus Pârvulescu.

    În urcare în topul mondial

    Cu 123,5 puncte acumulate de Pandurii în decursul ultimelor luni, echipa gorjeană ocupă locul 117 în lume într-un clasament al echipelor de club. În acest top intră doar echipele angrenate în competiţii internaţionale în ultimele 12 luni, aşa că de la toamnă încolo gorjenii vor dispărea din acest top mondial făcut de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Oltenii sunt într-un top select cu cele mai mari echipe de club din lume, un top condus de Bayern Munchen. Cea mai bine clasată echipă din România este Steaua, ocupantă a locului 29 cu 193,5 puncte strânse. Alte două echipe din România, Astra şi Petrolul ocupă locurile 50 şi respectiv 51 în lume.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: