spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Cu 36-37 de puncte putem spune că suntem salvaţi"

    „Cu 36-37 de puncte putem spune că suntem salvaţi”

    Ce serie de victorii pe linie pentru Pandurii. Nici cel mai optimist suporter al gorjenilor n-ar fi îndrăznit să dea astfel de pronosticuri favorabile pandurilor. Am bătut CFR Cluj, Universitatea la Craiova şi acum pe Victoria Brănşeti. Nouă puncte cu care putem spune să ne-am asigurat locul şi pentru la anul în Liga 1. şi nu mai spunem că echipa aceasta a lui Grigoraş mai joacă şi un fotbal de calitate, aşa că e imposibil să nu mai strângem ceva puncte pentru a avea un final de sezon liniştit. Inevitabil, gorjenii îşi fac calcule şi spun că acumulând încă trei victorii se vor salva de la retrogradare.

    „Încă nu ne-am salvat”

    Pandurii au tras tare şi au reuşit să aibă o creştere de formă care a dus la o urcare şi în clasament. Nouă puncte câştigate din tot atâtea posibile este mai mult decât aşteptau gorjenii. „Sincer, speram să obţinem minim şase puncte. Am obţinut o victorie categorică, aveam nevoie ca de oxigen de aceste trei puncte. Felicit jucătorii şi antrenorii. Au dat dovadă că sunt caractere. S-a văzut că-şi doresc să iasă din zona retrogradării. Jocurile următoare le abordăm cu mai puţină presiune. Eu am speranţe că vom fi programaţi cu Oţelul şi vom mai coborî sin acel -7 de la adevăr. De ce nu şi la Timişoara ? Astra a plecat cu punct de ce nu am putea şi noi?”, a comentat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu. Acesta spune că trupa sa nu este scăpată de griji, însă a luat o opţiune serioasă pentru a evita matineul. „Am prins acum un pluton de cinci-şase echipe chiar dacă suntem tot pe locul 14. Nu am scăpat de retrogradare, dar programul echipei Brăneşti e dificil la fel şi Craiova. Noi când avem 36-37 de puncte putem spune că suntem salvaţi”, a mai spus Pârvulescu.

    De aceeaşi părere este şi antrenorul Petre Grigoraş. Acesta vrea să-şi ţină elevii în „priză” şi astfel să evite o relaxare care s-ar putea instala în lotul pandurilor. „Sunt foarte bucuros că am încheiat o săptămână extrem de dificilă pentru noi şi momentan ne-am îndepărtat cât de cât de acea linie care separă echipele de Liga a II-a. Nu e totul câştigat, dar am luat o opţiune serioasă. Dacă am învins CFR, Craiova şi Brăneşti nu înseamnă că ne-am salvat. Vom face cea mai mare greşeală să ne considerăm scăpaţi de griji. Cert este că am luat o opţiune serioasă. Şi jocul echipei a fost unul în creştere şi asta mă bucură. Am arătat în ultima săptămână ca o echipă care merită să se salveze atât prin rezultate cât şi prin joc”, a mai spus Grigoraş.

    Am jucat tiki-taka

    În meciul cu Victoria Brăneşti, Pandurii a arătat că ştie să aplice acel stil denumit tiki-taka caracterizat printr-o posesie prelungită a balonului. În minutul 74, oltenii şi-au umilit adversarii reuşind numai puţin de 30 de pase fără ca adversarul să atingă balonul. Astfel, se poate spune că acest stil de joc este pe placul lui Grig. „Noi am ales terenul de la Severin pentru că principiul meu este ca echipa să joace un fotbal de calitate iar la Târgu-Jiu era greu de realizat. Am optat pentru un gazon bun pentru că jucătorii noştri au destule calităţi tehnice pentru a se putea lupta de la egal la egal cu orice adversar pe un astfel de teren”, a mai comentat Grigoraş.

    „Sper să ne revenim după euforia acestei săptămâni pentru că avem în următoarele şapte zile alte două jocuri foarte grele, la Timişoara şi cu Astra Ploieşti, două echipe neînvinse în acest retur. Alţii se văd campioni de Paşti. Eu mă gândesc la etapa următoare cu Timişoara, ca băieţii să-şi revină şi fizic şi psihic şi de ce să nu încercăm să câştigăm cât mai multe puncte până la final. Nimic nu s-a termina. A mai scăzut puţin presiunea asupra noastră. Când aveam 20 de puncte şi eram pe loc retrogradabil fiecare partidă avea şi o încărcătură emoţională. Când joci din trei în trei zile, Recuperarea, odihna şi alimentaţia sunt cele mai importante pentru că antrenamentul contează foarte puţin. Majoritatea jucătorilor se antrenează prin jocuri”, Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: