spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNews AlertDinamo, neatractivă pentru gorjeni !

    Dinamo, neatractivă pentru gorjeni !

    Dacă la meciul cu Steaua au fost 10 mii de spectatori, acum cu Dinamo abia dacă se vor strânge cinci mii de spectatori

    În Oltenia şi în Gorj, Dinamo nu e deloc o echipă simpatizată. „Câinii roşii” nu sunt primiţi ca steliştii, ba chiar sunt huiduiţi. Mergând mai departe putem spune că Dinamo nu e Steaua, iar asta se va vedea în această seară când Municipalul nu se va mai rupe aşa cum s-a întâmplat la partida cu Steaua. Se estimează o prezenţă de circa 5-6.000 de spectatori, adică la jumătatea faţă de asistenţa din partida cu Steaua din campionat.

    Cei care vin ţin cu Pandurii

    Alb-roşii vor avea un public ostil la Târgu-Jiu. Asta e clar. Printre gorjeni sunt puţini cei care iubesc Dinamo, mult mai mulţi fiind cei care îndrăgesc Steaua. Dar, publicul de la Târgu-Jiu s-a schimbat în ultima vreme, iar cei care veneau la stadion şi ţineau cu adversarii pandurilor acum sunt fie neutrii fie simpatizează Pandurii. aşa că în această seară de la ora 21.30, peste 90% dintre spectatori vor fi fanii pandurilor. „Ne dorim o atmosferă făcută de fani la fel ca la meciul cu Steaua. Îi rugăm pe spectatori să vină cu fulare sau cu steagurile care le-au primit la jocul cu Steaua şi să facă o atmosferă de meci mare pe stadionul nostru”, a mai punctat Pârvulescu.

    Asistenţă mai redusă

    În medie, la meciurile pandurilor din campionat vin circa 4-5 mii de spectatori. În această seară sunt şanse mari să se treacă peste această medie pentru că gorjenii vor da peste Dinamo, însă nu se pune problema unei asistenţe extrem de numeroase aşa cum a fost la jocul cu Steaua. Ar fi mai multe motive pentru care absenţa spectatorilor va fi mai mică. Primul, Dinamo nu atrage la fel ca Steaua, al doilea meciul se joacă în zi de lucru seara târziu, dar nu e de neglijat nici faptul că la ora de start a partidei în termometre vor fi doar câteva grade. Aşa că este posibil ca mulţi dintre gorjeni să prefere să stea acasă pentru a vedea meciul la tv la căldurică. „Aş vrea un stadion plin dar nu cred că va fi. Meciul se joacă la oră târzie, mai e şi frig. Mai sper ca publicul să treacă peste supărarea înfrângerii de la Constanţa şi să fie alături de băieţi pentru că nu tot timpul iasă aşa cum vrem”, a declarat Marian Dinu, antrenor secund al pandurilor.

    Preţuri accesibile

    De ieri s-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Dinamo. Dacă la meciul cu Steaua preţurile biletelor au fost mărite, acum s-a renunţat la această politică. Astfel, pentru jocul din această seară s-au pus în vânzare 8.000 de bilete cu preţuri accesibile pentru orice buzunar. La peluze un bilet costă 5 lei, la tribunele 1 şi 2 un bilet costă 10 lei iar la tribuna 0 costul unui bilet e de 20 de lei. În primele ore ale zilei de ieri, mai exact până la prânz se vânduseră doar o mie de bilete, coadă la casa de bilete fiind doar în momentul deschiderii. Oficialii de la Pandurii au ţinut să aducă la cunoştinţă faptul că pentru acest meci din Cupa României nu sunt valabile abonamentele din campionat., fiecare spectator având nevoie de bilet pentru a intra la partidă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: