spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEchipa de baschet CSM Târgu Jiu a fost învinsă clar de U...

    Echipa de baschet CSM Târgu Jiu a fost învinsă clar de U BT Cluj Napoca

    Echipa de baschet seniori a CSM Târgu Jiu a pierdut duelul cu echipa campioană, U BT Cluj Napoca din etapa a-6-a din Liga Naţională, în BT Arena din Cluj. Echipa gazdă s-a impus cu 92-62. Pentru gruparea gorjeană cel mai bun marcator a fost Dylan Frye, cu 17 puncte înscrise. El a fost urmat de Thomas Kottas, care a avut 13 puncte. Jucătorul grec şi-a făcut astfel debutul pentru CSM Târgu Jiu.

    Rezultatul a fost previzibil, avându-se în vedere diferența de valoare dintre cele două echipe. Formația din Cluj domină campionatul de mulți ani.

    CSM Târgu Jiu a început meciul din BT Arena cu următorul ”5”: Dylan Frye, Xavier Cannefax, Andrei Gheorghe, Camil Berculescu şi Andriy Agafonov.

    La debutul său pentru gruparea gorjeană, grecul Thomas Kottas a petrecut aproape 30 de minute pe parchet, timp în care a reuşit o pasă decisivă şi numai puţin de 12 recuperări, fiind cel mai bun de pe teren la acest capitol. Xavier Cannefax a terminat meciul cu 9 puncte, o recuperare şi 3 pase decisive. Andriy Agafonov a strâns 7 puncte, 3 rec şi 3 pase decisive. Căpitanul Porter Troupe a contribuit cu 6p, 2 rec şi o pasă decisivă. Octavian Ilie a avut 3p, Bogdan Penciu tot 3p, dar şi două recuperări. Camil Berculescu a înscris 2p şi a mai strâns 2 recuperări şi un asist. Andrei Gheorghe a totalizat 2p, 2rec şi două pase decisive. Au evoluat în acest meci şi Alexandru Berca şi Andrei Bărăgan, fără a-şi trece însă numele pe lista marcatorilor. Shamiel Stevenson nu a fost folosit în acest meci din cazua unor probleme medicale de ultim moment.

    „Este clar că mai avem mult de lucru“

    Antrenorul echipei din Târgu Jiu, Porter Troupe, a spus că echipa pe care o pregătește a jucat bine 25 de minute: „A fost un meci foarte greu, cu cea mai bună grupare din România. Echipa noastră a jucat bine vreo 25 de minute, însă echipa din Cluj s-a dovedit a fi mult mai puternică, mai ales pe teren propriu. Sunt mulțumit de felul în care am luptat timp de trei sferturi din meci. Este clar că mai avem mult de lucru. Din păcate, am pierdut, dar am văzut un debut bun al lui Thomas Kottas cu procentaje bune pentru un meci de debut”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: