Echipa de handbal CSM Târgu Jiu, întărită cu o jucătoare cu un palmares de invidiat

0
101

CSM Târgu Jiu a reușit să o transfere pe Sabine Klimek, în poziția de centru. Handbalista, născută în 1991, a semnat pentru un sezon cu echipa gorjeană. Sabine Klimek a evoluat sezonul trecut pentru CSM Deva.

„Prin aducerea coordonatorului de joc Sabinei Klimek, jucătoare cu mare experiență, cu mulți ani petrecuți pe prima scenă a handbalului românesc, echipa antrenată de Liviu Andrieș și Andrei Enache s-a întărit semnificativ pe linia de 9 m.

Sabine Klimek a început să joace handbal la Timișoara, în orașul natal, la Liceul cu Program Sportiv „Banatul”, apoi s-a transferat la CSȘ nr. 2 Baia Mare. În 2009, a fost transferată de HCM Baia Mare, cu care a participat în Cupa EHF ediția 2009-2010. La sfârșitul anului competițional 2013-2014, Sabine Klimek s-a transferat la formația SC Mureșul Târgu Mureș, unde a jucat un sezon. În vara anului 2015, după ce echipa mureșeană a retrogradat în Divizia A, Klimek a semnat un contract cu HC Zalău. După două sezoane la echipa din Zalău, Klimek s-a transferat la SCM Timișoara, iar în 2018, a semnat cu ACS Crișul Chișineu-Criș. După retragerea echipei Crișul Chișineu-Criș, în noiembrie 2020, din Liga Națională sezonul 2020-2021, Sabine Klimek s-a transferat la CSM Deva“, se arată pe site-ul csmtargujiu.ro

Convocata la echipele naționale ale României

Sabine Klimek a fost prima dată convocată la echipa de junioare a României în 2005. În total, ea a evoluat în 31 de meciuri pentru echipele de junioare și tineret, și a înscris 98 de goluri.

În anul 2010 a fost declarată cea mai tehnică jucătoare la Campionatul Național de Junioare Im iar în anul 2009 a fost cel mai bun centru la Campionatul Național de Junioare I și cea mai bună jucătoare la Campionatul Național de Junioare I. De asemenea, în anul 2008 a fost cea mai bună marcatoare la Campionatul Național de Junioare II.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here