spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEdi Iordănescu după 1-1 cu Steaua: „Mă încearcă un dublu sentiment: amărăciune...

    Edi Iordănescu după 1-1 cu Steaua: „Mă încearcă un dublu sentiment: amărăciune şi mândrie”

    Tot tehnicianul pandurilor spune: „Dacă eram mai puţin naivi, am fi rămas compacţi, agresivi şi nu cedam teren, reuşeam mai mult”

    Steaua – Pandurii 1-1. O remiză care a scos Steaua din cursa spre titlu, dar şi pe gorjeni din cursa spre locul 2. Remiză pentru alţii, un rezultat care totuşi a limpezit apele în Liga 1. Steaua nu a pierdut campionatul datorită remizei cu Pandurii, cum la fel de bine nici gorjenii nu au pierdut locul 2 datorită acestui egal. Alte meciuri au contat în economia finală a Ligii 1, însă acest meci jucat în prima zi de Paște chiar a fost unul disputat doar pe terenul de joc. „Noi am venit şi am demonstrat că jucăm, am supărat pe mulţi care au pariat pe lucruri care doar în capul lor există. Noi nici în sezonul regulat nu am pierdut, am fost egalaţi în minutul 87”, a comentat Edi Iordănescu. Asta pentru că multe guri căscate, oameni bolnavi de scenarită anticipau un blat la Steaua-Pandurii. S-a terminat nedecis, scor 1-1. „Acest rezultat nu prea ajută foarte tare pe niciuna din echipe. Aveam nevoie de victorie pentru a juca până la capăt cu speranţă pentru locul 2. Steaua are locul 2 asigurat. Nu a pierdut campionatul după această remiză”, spune Iordănescu.

    sport-01-4

    Buni la joc

    Meciul în sine a fost unul disputat, un joc în care ambele echipe au jucat au încercat să dea maxim. Însă, parcă, gorjenii au fost mai inspiraţi, aşa că târgujienii chiar au părăsit cu capul sus terenul de joc. „A fost un meci disputat. Noi, dacă eram mai puţin naivi, am fi rămas compacţi, agresivi şi nu cedam teren, reuşeam mai mult. Am avut 1-0 şi nu am gestionat bine momentele după marcarea golului. Am fost organizaţi bine tactic şi disciplinaţi, am fost agresivi, am pus presiune pe construcţia Stelei”, a comentat Edi Iordănescu. Gorjenii au deschis scorul prin Hora în minutul 62 după o fază lucrată la antrenamente, golgheterul Ligii 1 reuşind să-şi treacă din nou numele pe tabela de marcaj. Însă, după gol, oltenii au făcut pasul înapoi, s-au apărat bine, dar un şut de la vreo 20 şi ceva de metri a lui Enache l-a surprins pe Stanca. De notat faptul că Steaua a avut doar patru mingi trimise pe spaţiul porţii gorjene, deci o apărare aproape perfectă a pandurilor.

    Sentimentele lui Edi

    După un astfel de joc bun, Edi Iordănescu nu avea cum să fie foarte supărat pe evoluţia echipei lui. „Mă încearcă un dublu sentiment. Amărăciune, pentru că nu am câştigat, deşi am practicat un fotbal pozitiv. În al doilea rând sunt mândru pentru că antrenez un grup extraordinar, jucători cu valoare şi caracter”, a menţionat Edi Iordănescu. Aşadar, gorjenii nu au pierdut, iar antrenorul pandurilor remarcă faptul că echipa lui a jucat pe bune. „Am demonstrat încă o dată că suntem o echipă care îşi urmăreşte doar propriul interes”, a mai punctat Iordănescu.

    Dau vina pe arbitraj

    Steliştii, la final, au aruncat vina pe umerii arbitrilor. Bucureştenii reclamă un fault al lui Hora, dar şi neacordarea unui penalti. „Arbitrul ăsta, Dan Petrescu ăsta (n.r. Radu Petrescu)… Ce a greșit, ce n-a greșit Balaj, Malaj, că n-a dat… Dar ce a făcut Petrescu ăsta… I-a rupt piciorul lui Hamroun! Dacă era Hamroun pe teren, poate alta situația, că e jucător valoros. L-am scos, că l-a distrus. Cum să nu-i dai, mă, roșu? Noi nici arbitri n-avem”, a urlat Gigi Becali. Şi antrenorul Laurenţiu Reghecampf a fost acid. „Am spus că trebuie să jucăm și să ne consolidăm locul 2. Din nou, Hora merita cartonaș roșu, pentru o intrare asupra lui Hamroun. A trebuit să îl schimbăm la pauză, din cauza unei accidentări. Același jucător care trebuia să primească roșu a marcat. Asta e viața, mergem înainte. Nu mai contează, nu putem să dăm vina pe arbitraj”, a declarat Laurenţiu Reghecampf.

    „Steaua nu a pierdut campionatul cu noi. Steaua are extrem de multă calitate, jucători valoroşi, foşti campioni, jucători din circuitul echipei naţionale, a fost un drum lung, Astra are merite deosebite pentru că a condus de mult timp campionatul. Astra merită titlul, a bătut Steaua în meciul direct, acolo s-a jucat campionatul. Felicitări jucătorilor şi lui Şumudică pentru ceea ce au realizat acolo”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii

    „Dacă ai nevoie de o victorie ca să ai o şansă şi la titlu şi să îţi asiguri şi locul 2 şi să joci aşa… Am tras la poartă în minutul 70, nu am jucat nimic în prima repriză. Părerea mea e că nu avem valoare. Dacă nu pasezi nimic, nu ai valoare”, Gigi Becali, patron Steaua

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: