spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEdi Iordănescu, suspendat şi amendat drastic!

    Edi Iordănescu, suspendat şi amendat drastic!

    Tehnicianul pandurilor este cobaiul Comisiei de Disciplină, for care prin deciziile luate împotriva pandurului vrea să dea exemple

    „Dacă şi pe fiul selecţionerului îl suspendă ăştia, înseamnă că nu au mamă şi tată la Comisie”. Cam aşa se traduce metoda prin care Comisia de Disciplină vrea să se remarce. Cu Edi Iordănescu s-a dat exemplu la greu în acest sezon pentru că şi cea mai mică abatere a acestui antrenor a fost aspru pedepsită cu amendă şi cu etape de suspendare. Chiar şi atunci când a aplaudat, Iordănescu a fost amendat şi suspendat, iar ultima păţanie este incredibilă. Pentru că Edi Iordănescu s-a întâlnit cu jucătorii în afara vestiarelor, în parcare, adică în loc public la meciul cu Astra, tehnicianul a fost aspru suspendat. Motivul este că Iordănescu nu avea voie să ia contact cu echipa pentru că era suspendat. Dar de ce această comisie echidistantă nu a luat măsuri şi cu alţi antrenori care îşi chemau elevii la marginea terenului, şi din tribună respectivii antrenori dădeau indicaţii. Sau cu cei care îşi chemau jucătorii în autocar. Ei bine, cu Iordănescu s-a luat decizia pentru că aşa dă bine, una e să-l suspenzi pe Grozavu că dă indicaţii pe Giuleşti din tribună, şi alta e să-l suspenzi pe Iordănescu atunci când în loc public se întâlneşte cu jucătorii! Pentru unii mumă, pentru fraieri, ciumă!

    sport-01-27

    Iordănescu este vânat!

    Aceeaşi comisie abia s-a mişcat să ia decizii după ce unii au arătat spectatorilor degete mijlocii. Unde mai pui că Şumudică, un antrenor care în mod indiscutabil are valoare, a fost iertat şi nesuspendat imediat pentru două luni pentru că a jucat la pariuri, însă cu Edi Iordănescu nu se ratează nicio ocazie pentru a se da un exemplu. Efectiv, Edi Iordănescu are toate motivele să creadă că este vânat, nu se poate ca într-un singur sezon tehnicianul să fie de cinci ori suspendat! Oare, Iordănescu este diavolul antrenorilor, chiar este cel mai rău dintre tehnicienii Ligii 1!? Nu, pur şi simplu el este cel mai bun exemplu de dat, aşa că pe spatele lui se fac jocurile.

    Fără milă

    Edi Iordănescu a fost suspendat la meciul cu Astra, însă la pauză, antrenorul şi-a chemat jucătorii în parcare. Tehnicianul a considerat că neintrând în zona vestiarelor, pe tunel, sau pe teren nu a încălcat regulamentul. Efectiv, şi-a scos echipa într-un loc public şi a făcut o mică şedinţă. Motivarea celor de la Comisie este simplă, antrenorul nu avea voie să se întâlnească niciunde cu jucătorii, însă două puncte din regulament se bat cap în cap. în fine, s-a judecat după cum s-a dorit, iar Iordănescu a fost suspendat pentru meciul cu Steaua. S-ar putea spune că e o decizie luată în mod voit, în ajutorul Stelei pentru a reechilibra balanţa pe marginea terenului. Şi antrenorul stelist, Laurenţiu Reghecampf este suspendat, acesta ba chiar a insistat public în ultimele zile să fie suspendat şi Iordănescu, aşa că s-a făcut pofta stelitului.

    Amendă record!

    Trăim în România, o ţară săracă şi unde nivelul de trai este redus. Însă, după cum judecă cei de la Comisia de Disciplină parcă am fi în Dubai sau la Monaco printre magnaţi, cei care au milioane de euro în conturi şi pentru care o amendă de câteva mii de euro este un mărunţiş. Nu, trăim în România, iar o amendă de 40.000 de lei chiar este una absurdă. Aproape 10 mii de euro pentru că antrenorul a stat de vorbă cu echipa, chiar este o absurditate. Dacă ar fi bătut vreun spectator, oare cu câte sute de mii de euro ar fi fost amendat Iordănescu!? Însă, pentru că a discutat cu jucătorii, Iordănescu trebuie să plătească aproape cu întreg salariul pe o lună la Pandurii încălcarea regulilor. O bătaie de joc, însă ce mai contează asta!? Pandurii este echipă mică, este echipa pe spinarea căreia se pot lua decizii absurde, suspendări dar şi amenzi. Iordănescu va sta la meciul cu Steaua în tribună, poate îi va fi coleg de scaun lui Reghecampf, iar gorjenii vor fi din nou dezavantajaţi…

    „Sunt siderat. Nu prea am cuvinte să comentez. Eu, la ce scenarii ar trebui să mă gândesc acum !? Sau coincidenţe !? Dacă am ajuns să fiu judecat pe „scările de la Naţional Arena”… Acţiuni similare cu a mea de la meciul cu Astra Giurgiu s-a produs în repetate rânduri cu alţi antrenori şi sunt „n” dovezi în acest sens, iar atunci nu a mai fost suspendat nimeni. Regulamentul e interpretabil şi asta nu e vina mea şi nici a colegilor mei antrenori. Eu sunt doar dat ca exemplu. Ştiu că sunt foarte bun, dar nu ştiam că provoc atâta panică. Poate în viitor voi fi arestat la domiciliu pe perioada jocurilor!”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: