spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia de valoare?

    Energia de valoare?

    Maioreanu spune: „Energia va arăta ca o echipă capabilă să se bată la primele 4 locuri”

    Echipa de handbal Energia Pandurii s-a mişcat în această pauză competiţională şi a făcut câteva transferuri cel puţin interesante dacă nu chiar bune. Astfel, la Târgu-Jiu au ajuns portarii Martin Juzbasic şi Cristi Antonaru, interul stânga Laurenţiu Dinescu, coordonatorul Cosmin Liberţ şi interul dreapta Daniel Mureşan. Mai este aşteptat un jucător de mână stângă, cel vizat fiind Florin Acatrinei. Aceşti nou veniţi alături de vechea gardă pot şi trebuie să ducă Energia în primele şase echipe ale campionatului. Mai mult, ieri, gorjenii au aflat programul sezonului, debutul fiind absolut imposibil cu meci pe terenul campioanei HCM Constanţa.

    Atac la cupe europene

    În acest sezon, Energia şi-a propus să joace handbal. După ce anul trecut oltenii au scăldat-o fentând în unele momente handbalul, acum preşedintele secţiei gorjene le cere handbaliştilor să-şi respecte meseria. „Vreau ca echipa să joace un handbal bun. Asta le cer în special jucătorilor”, a comentat Andrei Maioreanu. Mergând mai departe, Maioreanu susţine că Energia arată bine ca echipă, iar aspiraţiile vor fi mari. „Să vedem ce facem şi în turneele de pregătire. Vreau să abordăm cu încredere debutul de campionat. Energia va arăta ca o echipă capabilă să se bată pentru un loc important. Mă gândesc la primele 5 locuri, în special primele 4 care duc în cupele europene”, a mai anunţat Maioreanu.

    Debutăm cu stângul?

    Echipa de handbal Energia va juca în prima etapă a campionatului pe terenul campioanei HCM Constanţa. Gorjenii vor avea ocazia începând cu etapa a 2-a să acumuleze puncte. Altfel spus, Energia va juca cinci meciuri pe teren propriu în tur şi alte şase în deplasare. Sezonul va începe pe data de 15 septembrie, în tur vor f trei etape intermediare şi se va încheia la finalul lunii noiembrie.

    În aşteptarea lui Acatrinei

    Cel mai dorit jucător la Târgu-Jiu în această pauză de vară a fost interul dreapta Florin Acatrinei. Jucătorul este în proprietatea celor de la Bucovina Suceava, echipă care mai are un an de contract cu handbalistul, însă Energia insistă pentru transfer. „Acatrinei mi-a spus încă o dată că vrea să vină la Târgu-Jiu, am bătut palma cu băiatul, el vrea să vină, ba chiar ne-am înţeles şi la valoarea contractului. Mai rămâne să vedem dacă ne vom înţelege cu oficialii echipei din Suceava în privinţa sumei de transferuri”, a comentat Maioreanu.

    Programul Energiei în turul campionatului:
    Etapa I – 15 septembrie: HCM Constanța – Energia Pandurii
    Etapa II – 22 septembrie: Energia Pandurii – CS Caraș Severin
    Etapa III – 25 septembrie: HCM Baia Mare – Energia Pandurii
    Etapa IV – 29 septembrie: Energia Pandurii – Dinamo București
    Etapa V – 6 octombrie: Ştiinţa Bacău – Energia Pandurii
    Etapa VI – 13 octombrie: Energia Pandurii – Steaua București
    Etapa VII – 16 octombrie: HC Odorhei – Energia Pandurii
    Etapa VIII – 10 noiembrie: Energia Pandurii – CSU Suceava
    Etapa IX – 17 noiembrie: Potaissa Turda – Energia Pandurii
    Etapa X – 20 noiembrie: Energia Pandurii – CSM București
    Etapa XI – 24 noiembrie: Poli Timișoara – Energia Pandurii

    Meciurile din retur se vor disputa după același program, cu mențiunea că datele sunt următoarele: 16 ianuarie, 19 ianuarie, 23 ianuarie, 26 ianuarie, 1 februarie, 9 februarie, 16 februarie, 23 februarie, 1 martie, 8 martie, 15 martie. Meciurile din prima fază a play-off-ului/play-out-ului sunt programate pe 17, 26 și 27 aprilie, iar din cea de a doua fază pe 30 aprilie, 3, 7, 10, 14 și 17 mai.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: