spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia, "dopată" cu moral !

    Energia, „dopată” cu moral !

    Echipa de handbal Energia Pandurii a reuşit să dea marea lovitură impunându-se pe terenul celor de la Odorhei. O victorie care a readus trupa lui Andrieş în lupta pentru un loc în cupe europene. Totuşi, tehnicianul susţine că şansele de-a prinde locul cinci la finalul stagiunii nu au crescut şi preferă să se gândească la fiecare meci în parte, iar la final să tragă linia şi să vadă pe ce loc tremină. „Realist vorbind, şansele de a prinde cupele europene sunt aceleaşi. Ştim ce program aveam, depinde de ce vom face. Vom lua meci după meci şi vom vedea ce se va întâmpla”, spune Liviu Andrieş.

    Obiectiv pe termen scurt

    Mâine, Energia are meci pe teren propriu cu Minaur Baia Mare. Apoi, miercurea viitoare gorjenii vor merge la Timişoara după care la trei zile distanţă elevii lui Andrieş vor juca acasă cu Satu Mare. Trei meciuri din care antrenorul şi-a propus să obţină maxim de puncte. Şi este realizabil atâta timp cât primele două adversare provin din subsolul clasamentului iar cealaltă este o echipă care în mod normal nu are cum să câştige la Târgu-Jiu. „Victoria de la Odorhei este una de moral, care a dat aripi echipei. Urmează trei jocuri în care putem acumula şase puncte. Depinde numai de noi acum. Avem un moral bun şi sperăm că în meciul cu Minaur Baia Mare vom învinge şi vom avea parte de Sărbători Fericite”, a mai spus Andrieş.
    Câştigul Energiei la meciul de la Odorhei a fost apărarea, una agresivă şi care a dominat atacul advers. „Plusul nostru la meciul de la Odorhei a fost cel care era punctul nostru slab până la acest joc. Am fost într-adevăr o echipă de această dată şi ne-am apărat foarte bine. Am avut 35-40 de nouă metri în vreme ce adversarii n-au avut decât 25. Aici se vede clar că apărarea a câştigat acest meci”, a mai spus Andrieş.
    Revenind la meciurile de acasă, principalul Energiei susţine că aceste partide sunt extrem de grele. „Am avut meciuri mai grele acasă, dar acasă avem şi un plus de dorinţă care duce la un deficit de putere de concentrare. Nu reuşim să ne exprimăm foarte bine acasă, probabil şi din cauza presiunii publicului şi a dorinţei de a face lucruri bune. Astea ne împiedică să facem meciuri mai bune acasă”, a mai susţinut Andrieş.

    Florea, golgeter detaşat

    Principalul marcator al Energiei este de departe Gabriel Florea. Extrema gorjenilor s-a şi detaşat în clasamentul golgeterilor având marcate 146 de goluri. Următorul în această ierarhie denumită „Trofeul Aurel Bulgariu” este Goran Kuzmanovski autor a 123 de goluri. Astfel, există o diferenţă considerabilă între Florea şi restul competitorilor, 23 de goluri între primul şi al doilea marcator, aşa că extrema Energiei se poate considera deja învingător.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: