spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia fără energie

    Energia fără energie

    Echipa de baschet Energia Pandurii a pierdut cu Asesoftul, însă nu a deranjat eşecul ci mai degrabă atitudinea echipei oltene. Chiar şi antrenorul Energiei, Florin Nini, cel care este direct răspunzător de forma şi evoluţia echipei nu înţelege de ce elevii lui nu au avut o atitudine de luptători la acest joc. „Îmi pare rău că nu am avut o evoluţie bună, chiar dacă rezultatul ar fi fost acelaşi. M-ar fi interesat o atitudine şi o luptă mult mai agresivă. Lucrul care m-a deranjat a fost faptul că de câte ori greşeam, cădeam. Nu psihic, dar nu aveam acea energie de a reveni în joc.”, spune Nini. Acesta recunoaşte că echipa sa a jucat modest. „Un joc puţin reuşit. Chiar dacă am jucat împotriva campioanei, eu am ambiţii mari, foarte mari, poate prea mari. Poate şi eu cer prea mult sau mă aştept la prea multe, însă ei au avut o zi de excepţie în ceea ce priveşte procentajele, au fost peste noi, le-au intrat… Noi am luptat în valuri, pe momente. Lupta recuperărilor am câştigat-o, dar procentajele ne-au jucat feste. N-am avut claritate, n-am avut luciditate. Ne aşteaptă în continuare meciuri importante, cu Mureșul în deplasare şi cu Steaua a casă. Trebuie să rămânem concentraţi, să rămânem pe baricade pentru că se joacă până în ultim a etapă”, a comentat Nini. Mai mult, antrenorul s-a plâns şi de problemele din lot. „S-a văzut că Tal nu s-a antrenat decât în seara de dinaintea meciului. Porter a stat două antrenamente, Watson a stat, Darby are mici dureri la spate. Acest lucru s-a văzut, ne-a lipsit acea răutate, duritate, care să ne dea posibilitatea de a juca de la egal la egal cu Asesoft”, a încheiat Nini.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: