spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia strânge rândurile

    Energia strânge rândurile

    Gore Popescu spune: „Am pierdut o luptă, războiul e lung”

    Energia a cedat acasă contra Bucovinei Suceava, scor 26-28. Oltenii au digerat greu acest eşec, însă nu au ce face şi trebuie să treacă peste momentul greu în care se află. „Trebuie să muncim mai mult. Trebuie să strângem rândurile pentru că vineri avem un meci de două ori mai greu decât cel cu Suceava, Bacăul e o echipă care se află sus în clasament”, a spus Liviu Andrieş imediat după joc.

    Gore l-a atenţionat pe observator

    Suceava a venit la Târgu-Jiu cu observator de joc de frica unui arbitraj ostil. Şi au avut parte de o brigadă de arbitraj care a fluierat pentru ei, dezavantajând clar Energia. Numai cine nu vrea n-a observat maniera tendenţioasă a arbitrilor. Iritat la final, şeful secţiei de handbal de la Energia, Gore Popescu l-a atenţionat pe observatorul jocului că vrea ca la Federaţie să fie dus un raport exact al arbitrajului. „Vă rog frumos să scrieţi ce aţi văzut aici. Aştept să văd ce vor păţi cei doi, nu se poate aşa ceva. A fost bătaie de joc, oamenii aceştia ar trebui să se pensioneze mai devreme. Au iritat pe toată lumea din minutul 1 până în minutul 60”, i-a spus Gore Popescu observatorului de joc.

    „Trebuie să ne revenim”

    Din punctul de vedere al lui Gore Popescu, victoria moldovenilor este una meritată. „A fost o victorie pe care Suceava a meritat-o, au fost mai determinaţi ca noi. Păcatul nostru a fost că am ratat foarte mult. Sper ca băieţii să-şi revină, de asta am spus că punctele cu Dinamo au fost extrem de importante. În perspectiva următoarelor meciuri acele puncte contează mult. Am pierdut o luptă, dar războiul e lung”, spune Gore Popescu. Acesta merge mia departe şi îşi îndeamnă jucătorii să-şi revină. „Avem meci dificil etapa viitoare. Trebuie să ne revenim să ne adunăm forţele şi să încercăm să câştigăm meciul cu Bacăul. Am avut un handicap mare, am jucat fără interul stânga Păiuş, un jucător care putea face diferenţa. Dar ce să mai, ne-am bătut singuri pentru că dacă am fi fost mai atenţi la finalizare nu am fi pierdut”, a mai declarat Gore Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: