spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia, turneu reuşit în Serbia

    Energia, turneu reuşit în Serbia

    Slobodan Nikolic: „Stăm bine fizic, mai avem de lucru la partea tehnico-tactică”

    Echipa de baschet Energia Pandurii a jucat trei meciuri de verificare în Serbia, bilanţul fiind unul favorabil. Cu două victorii şi o înfrângere, trupa lui Slobodan Nikolic şi-a dat examenul pentru această perioadă a pregătirii. În primul meci, târgujeinii au jucat cu Smederevo, echipă nou promovată în prima ligă din Serbia. Oltenii s-au impus la limită, 66-64. apoi în al doilea meci, oltenii au jucat cu Jagodina, scorul fiind de 87-78 în favoarea sârbilor. În cel de-al treilea meci, gorjenii au jucat tot cu Smederevo, scorul final fiind de 63-57 pentru târgujieni.

    Darby cu punctele, Singleton cu capacele

    La finalul celor trei meciuri, antrenorul Slobodan Nikolic s-a arătat mulţumit de acest turneu. „au fost trei meciuri utile, bune de pregătire. nu i-am avut în lot pe Roşu care a făcut o indigestie dar nici pe Giles care are o entorsă. Sunt mulţumit de cum s-au mişcat băieţii, stăm bine la condiţia fizică. Asta am şi urmărit, să văd unde suntem, şi chiar am avut de alergat contra unor echipe atletice şi mobile. Sunt mulţumit de Darby pentru jocul de atac şi apărare” a comentat Nikolic. În atac, în cele două meciuri cu Smederevo, Darby a reuşit 49 de puncte, 30 în meciul doi şi 19 în primul. S-a evidenţiat şi pivotul Singleton cu şapte capace în cele două meciuri cu Smederevo. Concluzia lui Nikolic? „Stăm bine fizic, mai avem de lucru la partea tehnico-tactică. Mai avem cinci meciuri şi sper să ne punem la punct, a conchis antrenorul Energiei. Următoarele meciuri ale gorjenilor vor avea loc în week-end la Târgu-Jiu în cadrul Cupei Energia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: