spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia, victima arbitrajelor!?

    Energia, victima arbitrajelor!?

    Antonis Constantinides disperat: „Nu se poate aşa ceva, suntem furaţi, nu suntem respectaţi”

    În acest moment, marea problemă a echipei de baschet Energia pare să fie arbitrajul. Nu e meci la finalul căruia arbitrii să nu fie luaţi la rost de oficialii echipei, aşa că este posibil să se fi format un curent în rândul arbitrilor anti-Energia. Oricum, după ultimele jocuri gorjenii i-au arătat cu degetul pe arbitrii, fapt care se pare că a devenit o tradiţie la Energia. Ceea ce a rămas este eliminarea din Cupa României, competiţie pe care gorjenii o câştigaseră anul trecut. Cei de la Energia riscă să-şi piardă autocontrolul pentru că ei spun că au în faţă doar duşmani…

    Atac la arbitrii

    E clar că Energia nu este o echipă iubită de arbitrii. Gorjenii sunt dezavantajaţi de „fluieraşi”, însă pentru asta trebuie să existe o explicaţie. De ce toată lumea le dă în cap, de ce se fac greşeli doar contra Energiei? Sunt întrebări la care pot răspunde doar câteva persoane, conducerea şi antrenorul. Oricum, din maniera de arbitraj e clar că gorjenii i-au deranjat pe oamenii plătiţi să împartă dreptatea…

    Războiul între Energia şi arbitrii se duce pe toate fronturile, până acum câştig de cauză având arbitrii care parcă s-au unit pentru a le da în cap gorjenilor. Asta spre disperarea lui Antonis Constantinides care după meciul de la sibiu pierdut cu 102-94 a luat efectiv foc atacându-i grav pe arbitrii. „Ceea ce o să va spun acum nu are legătură cu Sibiul, jucătorii sau managementul de aici. Ceea ce s-a întâmplat, din punct de vedere al arbitrajului, s-a întâmplat şi în meciurile cu Ploieşti, Craiova sau Cluj. Pentru mine, ne-au furat. I-am spus şi domnului Grigoraş în faţă, vă spun şi dvs. şi vreau să scrieţi aceste lucruri. Această echipă va continua să joace şi eu, ca antrenor, voi continua să lucrez. Vom juca un baschet foarte bun şi o să le promitem arbitrilor că o să-i facem să arate ridicol şi toţi fanii din tribună vor râde de „performanţele” lor prin performanţa noastră. Sunt un luptător ca antrenor, şi jucătorii mei sunt nişte luptători şi nu voi lăsa pe nimeni să ne oprească în acest fel. De fiecare dată când spun acest lucru, toată lumea zâmbeşte, ca şi dumneavoastră acum şi înţeleg acest lucru”, a declarat după meci Antonis Constantinides.

    Tehnicianul cipriot nu înţelege de ce echipa lui este nerespectată. „Nu există respect pentru această echipă. Din nefericire pentru această echipă, are un antrenor care este pentru prima dată în România, dar credeţi-ne că aşa cum am găsit soluţii în EuroChallenge, vom găsi şi în campionatul românesc. Echipa va fi acolo, în primele 5-6, vom merge în play-off, şi când vom avea situaţii ca ceea de la Sibiu, prin performanţele noastre şi prin jocul nostru, vom arăta că arbitrii sunt ridicoli. Am antrenat şi în ţara mea natală, şi în EuroChallenge şi EuroCup, dar este pentru prima dată când mi se întâmplă aşa ceva. Nu îmi găsesc cuvintele să descriu această situaţie”, a mai declarat Constantinides.

    Ironici cui arbitrii

    Mai mult, antrenorul Constantinides a mai spus ceva care cu siguranţă îi va îndârji şi mai mult pe arbitrii. „Vreau să-mi felicit jucătorii, pentru că ceea ce au făcut a fost aproape incredibil. Suntem echipa care a câştigat Cupa României, care a reprezentat România în EuroChallenge, nu doar oraşul Tg-Jiu, ci România, dar nu suntem trataţi corect. Am înţeles înainte de meci că toţi trei arbitrii sunt internaţionali, dar dacă aşa fluieră un arbitru internaţional…Trebuie să înţeleagă şi arbitrii că nivelul campionatului românesc a crescut foarte mult în ultimul timp. Noi am avut azi în teren şi în echipă un jucător care a cîştigat de două ori Euroliga, Sibiul a avut un jucător care 5 ani a jucat în campionatul Italiei, Asesoft are în componenţă jucători care fac faţă în EuroCup, iar arbitrii trebuie să i-a act de acest lucru” , a încheiat Constantinides.

    „Unul dintre jucătorii mei are mâna tăiată pentru că nu şi-a controla nervozitatea şi a spart un geam. Nu vom lăsa însă pe nimeni să ne mai aducă în această situaţie”, Antonis Constantinides, antrenor Energia

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: