spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEşec dramatic la Severin

    Eşec dramatic la Severin

    Grigoraş dezamăgit: „Pandurii, echipă rănită, obosită, debusolată şi fără identitate”Pandurii a pierdut dramatic la Severin în ultima etapă pe teren propriu contra echipei conduse de Cristi Pustai, Gaz Metan Mediaş. Deşi la pauză, scorul era în favoarea gorjenilor, jucătorii lui Grigoraş nu au reuşit să îşi păstreze avantajul până la finalul partidei.

    Gol de senzaţie

    La 36 de ani, Lucian Sânmărtean continuă să facă spectacol pe teren. Acesta a marcat un gol de excepţie în minutul 17 al partidei contra lui Gaz Metan Mediaş. A fost a doua reuşită din acest sezon, în Liga 1, pentru Sânmărtean, care mai marcase şi în urmă cu nouă zile, în remiza dintre Pandurii şi FC Voluntari, scor 1-1.

    Gripa i-a afectat pe jucători

    Problemele se ţin scai de Pandurii. Antrenorul Petre Grigoraş a declarat înaintea meciului cu Gaz Metan că 15 jucători, dintr-un total de 18, au fost afectaţi de gripă. Oficialii celor de la Pandurii chiar au dorit să amâne meciul cu medieșenii, dar s-au trezit prea târziu, astfel că fotbaliştii au fost nevoiţi să intre răciţi pe teren. „Pe lângă insolvenţă a venit şi un virus care, din păcate, văd că afectează mai mulţi jucători. Avem şapte-opt jucători care sunt răciţi, unii sunt chiar la pat, nici nu am putut să-i văd la antrenamente, dar sperăm ca doctorul să reuşească şi să-i pună pe picioare în cel mai scurt timp. Întâlnim una dintre cele mai în formă echipe din Liga I, o grupare care, surprinzător pentru unii, a reuşit să ajungă în vârful ierarhiei. În tur am făcut un meci foarte bun şi am câştigat la ei, a fost o victorie absolut meritată, dar acum datele problemei sunt cu totul diferite. Ei şi-au revenit şi au multe meciuri fără înfrângere, s-au cocoţat sus în clasament şi îi felicităm. Noi suntem în picaj puţin şi ştiţi din ce motive, dar sper să scoatem un rezultat bun. Nu vreau să comentez nimic de insolvenţa lor. Cert este că lor nu le-a dezertat nimeni şi au un joc solid”, a declarat Grigoraş.

    Pandurii are o singură victorie în ultimele opt etape, două egaluri și cinci înfrângeri.

    CS Pandurii Târgu Jiu — CS Gaz Metan Mediaș 2-5 (2-1)

    Stadion „Municipal” — Drobeta-Turnu Severin

    Au marcat: Lucian Sânmărtean (17), Dario Rugasevic (45+1, autogol), respectiv Alex Munteanu (20, 64, 67), Mircea Axente (77), Ovidiu Bic (79).

    Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenți: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Daniel Mitruți (Craiova); arbitru de rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureș)

    Observatori: Nicolae Grigorescu (Timișoara) — CCA, Marin Petrache (Săbăreni/Giurgiu) — LPF

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: