spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGorjenii, condamnaţi la victorie

    Gorjenii, condamnaţi la victorie

    Energia nu are altă variantă decât victoria în meciul de sâmbătă cu CSM Ploieşti

    Criza de la Energia e pe final. Handbaliştii pregătiţi de Liviu Andrieş joacă cu securea deasupra capului, călăii fiind cei din conducere care sunt decişi să taie din bani în cazul în care nu se obţin două victorii la rând. Primul hop este sâmbătă de la ora 17.00 contra celor de la CSM Ploieşti, iar următorul săptămâna viitoare când oltenii sunt din nou obligaţi să câştige şi contra celor de la CSM Bucureşti. Două misiuni absolut posibile şi care pot să readucă starea de spirit pozitivă la echipă.

    Obiectiv trasat

    Vrând nevrând, atmosfera în lotul Energiei este una proastă. Nici nu se putea altfel atâta timp cât oltenii traversează o perioadă extrem de grea din punct de vedere al rezultatelor. au trecut cinci meciuri în care Energia nu a reuşit decât o remiză, aşa că dorul de victorie e mare. „S-a terminat cu luna de miere. E timpul pentru victorie. Ce să mai, băieţii trebuie să conştientizeze care e situaţia. Nu mai au nici un alibi, nu o mai pot da pe oboseală sau altceva. Trebuie să câştige partida cu CSM Ploieşti şi apoi meciul următor cu CSM Bucureşti. Nu e loc de întors”, a fost mesajul dat de Gore Popescu jucătorilor.
    Primul adversar este CSM Ploieşti, echipă care se zbate în plutonul codaş, însă o echipă care poate produce surprize. De aceea, Andrieş suflă şi-n iaurt pentru a nu se arde. „A înţeles mesajul conducerii şi este normal. Trebuie să câştigăm cele două meciuri. Putem să o facem, dar trebuie să fim atenţi. Sunt două partide pe care le jucăm acasă în faţa a două echipe care sunt sub noi. Trebuie să fim atenţi şi precauţi pentru că în campionat se întâmplă lucruri surprinzătoare. CSM Ploieşti este o echipă care joacă cu cuţitul la os, care în ultimele trei jocuri a reuşit două victorii surprinzătoare. Au un joc încâlcit, pe care trebuie să-l contracarăm cu apărare agresivă şi faza a doua bine pusă la punct. Acestea sunt atuurile noastre, apărare şi contraatac”, a spus Liviu Andrieş.

    Bedivan revine „acasă”

    Acest prim joc este unul special. La Târgu-Jiu va reveni Mircea Bedivan, antrenor care alături de Vasile Stângă a antrenat Energia până în urmă cu un an şi jumătate. „Pentru mine e un meci special pentru că revin la Târgu-Jiu, una din casele mele. Chiar mi-a rămas la suflet acest oraş, e un loc special pentru mine. Am prieteni acolo, mă simt bine printre olteni, aşa că vin cu drag”, a comentat antrenorul Mircea Bedivan. Acesta spune că echipa lui este outsider, însă asta nu înseamnă că nu va încerca să câştige. „Trebuie să recunosc că Energia e favorita certă a partidei. Noi suntem subţiri rău la nivelul lotului, dar asta e situaţia. Nu putem să comparăm Energia cu CSM Ploieşti, e o diferenţă clară. Sper să facem un meci bun”, a comentat Bedivan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: