spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"La Târgu-Jiu o să-mi închei cariera de fotbalist"

    „La Târgu-Jiu o să-mi închei cariera de fotbalist”

    Incredibil cât s-au luptat oficialii de la Pandurii pentru Ilie Iordache ca, într-un final, să-l cedeze gratis. E chiar incredibil prin câte au trecut. Aproape doi ani a durat acea luptă dusă prin instanţe civile şi sportive, ameninţări cu neprogramări şi într-un final o bibliotecă de acte pentru procesele lungi şi interminabile. Până la urmă, Ilie Iordache a revenit la Pandurii dar nu a făcut mulţi „purici” la Târgu-Jiu, iar de ieri s-a despărţit de echipa gorjeană.

    Reporter: Ilie, gata, ai divorţat de Pandurii?
    Ilie Iordache: Da, s-a încheiat treaba. Îmi pare rău, dar asta e.
    Rep.: De ce crezi că s-a ajuns aici?
    I.I.: Mi s-a spus că nu mai sunt în vederile domnului Grigoraş şi eu m-am conformat şi am plecat. Nu puteam juca la Pandurii 2.
    Rep.: Ai vreo ofertă?
    I.I.: Discuţii, nimic concret. Nu sunt echipe din România, e ceva din străinătate. Dar dacă nu se leagă ceva pe afară e posibil să joc şi în liga 1. Deocamdată nu ştiu sigur.
    Rep.: Ce a însemnat Pandurii pentru tine?
    I.I.: A fost echipa care m-a format. Acolo am trăit cele mai frumoase clipe din viaţa de fotbalist. Am venit tot timpul cu inima deschisă. Târgu-Jiul chiar e o casă pentru mine. Acum, că a venit clipa despărţirii, pot spune că a fost vina mea că nu am fost pe placul antrenorului. Asta e viaţa, îmi pare rău că n-am rămas. Oricum le ţin pumnii băieţilor şi sunt convins că se vor salva de la retrogradare. Chiar se pot menţine fără emoţii în Liga 1. Cine ştie viaţa asta ce ne mai oferă, poate şi surprize…
    Rep.: Adică? La ce te referi?
    I.I.: Poate veţi avea parte şi de-a treia mea venire la Pandurii. Mi-am propus ca la Târgu-Jiu să-mi închei cariera de fotbalist şi aşa voi face. Acolo mă simt cel mai bine în teren, acolo, lângă oamenii care sunt şi formează acel club. Chiar le mulţumesc.

    A consemnat C.BRUJAN

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: