spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNews AlertLot şubred pentru Pandurii

    Lot şubred pentru Pandurii

    Lucrurile nu sunt deloc clare în ceea ce priveşte componenţa lotului echipei Pandurii pentru campionatul viitor. Deja, câţiva jucători au ales să plece de la echipă fiind la final de contract, în timp ce alţii aşteaptă şi ei să-şi aleagă destinaţia. În proporţie destul de mare lotul pandurilor va suferi modificări, ceea ce chiar nu ar fi pe placul lui Edi Iordănescu în cazul în care acesta ar rămâne.

    sport-01-9

    Mulţi jucători aflaţi la final de contract deja au trecut Pandurii la capitolul istorie. Toţi au fost la final de contract şi deja nu mai erau tentaţi să rămână la Târgu-Jiu. Însă, problema lor este că au şanse mici să mai prindă contracte la fel de bune ca la Târgu-Jiu. Mingote şi-a anunţat pe Facebook plecarea de la Pandurii. Tot acolo şi Alex Ciucur a spus adio pandurilor. Viorel Nicoară visa la un moment dat să ajungă la Dinamo, ba chiar a purtat unele discuţii cu Ioan Andone, însă nu s-a parafat nimic. Fundaşul Vasco Fernandes a ales să revină acasă în Portugalia semnând deja cu Vitoria Guimaraes. Un alt fundaş, Erico este dorit în Cipru, iar Mihai Răduţ nu ştie încă ce să aleagă. Wellington a semnat cu AEL Limasol, echipă din prima ligă din Cipru, aşa că deja vorbim de şapte jucători din vechea gardă care au fost la final de contract şi care nu vor mai continua la Târgu-Jiu.

    Ropotan a plecat la arabi

    Gorjenii s-au mai despărţit de un fotbalist, Adrian Ropotan, mijlocaş care a obţinut din partea pandurilor dezlegarea pentru a pleca spre o altă destinaţie unde va încasa bani frumoşi. „Ropotan are o discuție foarte avansată cu o echipă din Golf și m-a rugat să-l las să plece. Va câștiga acolo de 7-8 ori mai mult decât putea lua la noi. Am vorbit cu el, am încheiat amiabil. El nu ne-a costat niciun ban şi ne-am ajutat reciproc. Era normal să-l lăsăm să plece, el mai avea până în iarnă contract cu noi. Dar e vorba de familia lui, e normal și omenește să-l lăsăm să plece”, a comentat Narcis Răducan.

    Doar unul pleacă pe bani

    Numărul despărţirilor la Pandurii poate creşte substanţial şi esenţial. Astfel, gorjenii vor neapărat să scoată bani din vânzarea lui Ioan Hora, golgheterul Ligii 1 fiind în continuare în negocieri pentru a pleca spre alte destinaţii. „Nu vă ascund că suntem foarte aproape de a finaliza transferul lui Hora. Noi, clubul, ne-am înţeles deja cu echipa poloneză, mai rămâne ca și jucătorul să fie de acord pentru a semna contractul. Dacă nu, vom aborda celelalte piste. Evident, Hora este acum jucătorul pandurilor și nu se poate pune problema unui memoriu. În eventualitatea în care nu se va concretiza nici o ofertă, el va continua cu echipa din Târgu-Jiu. Doar avem nevoie de serviciile sale în cupele europene, iar apoi vom putea discuta din nou”, a declarat Narcis Răducan. Dacă va pleca, Ioan Hora va fi singurul care va aduce bani în conturile pandurilor, în rest sunt doar jucători care fiind la final de contract cu Pandurii pot pleca unde doresc.

    Săpunaru, cea mai mare pierdere

    La pierderi poate fi trecută şi plecarea lui Cristi Săpunaru. Un adevărat lider, un super fotbalist care în această vară poate face licitaţie. Deja Astra şi-a anunţat interesul pentru fotbalist oferind bani peste ce se oferă în Liga 1. Se aude de vreo 25 de mii de euro pe lună, un salariu fabulos pentru România. Însă, Cristi Săpunaru mai are şi o altă ofertă din străinătate. Potrivit presei centrale, Montpelier îi oferă un salariu dublu faţă de promisiunile Astrei, ceea ce face ca acest jucător să aibă de unde alege. În condiţiile date, Pandurii nu prea poate intra în negocieri pentru că efectiv nu are bani pentru licitaţie.

    Mai pot pleca şi alţii

    Am putea ajunge în situaţia absolut ciudată de-a asista la dezintegrarea pandurilor. Unguruşan mai are un an de contract cu Pandurii, dar ar fi tentat să meargă la Botoşani, în timp ce Dan Nistor ar putea ajunge şi el la Astra Giurgiu. Şi Acsinte are o ofertă, însă totul se va decide abia după ce se va anunţa şi numele antrenorului ce va conduce Pandurii în stagiunea viitoare.

    Şedinţă AGA?

    Oficialii de la Pandurii în frunte cu finanţatorii au de gând să se întâlnească astăzi pentru a stabili exact ce vor face mai departe cu echipa. Se anunţă o şedinţă în urma căreia îi va fi comunicat lui Edi Iordănescu ceea ce i se va oferi la Târgu-Jiu, garanţii şi tot ce ţine de întregul arsenal de măsuri ce vor fi luate în perioada următoare şi campanie de transferuri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: