spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Luăm meci cu meci iar la final vedem unde terminăm"

    „Luăm meci cu meci iar la final vedem unde terminăm”

    Unul din cei mai tehnici jucători de la Pandurii, Alexandru Maxim este fericit după debutul de campionat foarte bun realizat de echipa lui. Cu şase puncte câştigate din şase puse n joc, şi având pe masă locul întâi după runda a doua, mijlocaşul nu se aventurează în pronosticuri. „Sper să parcurgem acelaşi traseu de anul trecut, să jucăm din ce în ce mai bine, să jucăm mai bine ca anul trecut şi să terminăm cât mai sus. Luăm meci cu meci şi vom vedea la final dacă vom fi o revelaţie sau nu”, a comentat Maxim.

    „Nu suntem pianişti”

    În ceea ce priveşte meciul de la Mediaş, Maxim este încântat de victorie. „Ne bucurăm că am început bine campionatul, că am luat trei puncte la Mediaş. Era un meci important, ne-am dorit victoria şi mă bucur că am obţinut-o”, a mai spus Maxim. acesta a făcut un meci chiar dacă cu trei zile înainte nu se antrena normal. „Am avut o săptămână mai grea, dar mi-am revenit, acum sunt bine şi sper să ajut echipa când are nevoie de serviciile mele”, a mai spus mijlocaşul oltenilor. Despre stilul ofensiv, Maxim are o explicaţie logică, echipa lui preferă atacul. „Ne place să jucăm spectaculos, un fotbal ofensiv, să jucăm fotbal din plăcere iar la final se văd şi roadele. Nu suntem echipă de pianişti, toţi alegăm mult, toţi facem ambele faze şi asta e un lucru care influenţează jocul nostru. Nu suntem pianişti sau nu avem jucători care să care pianul” a mai comentat Maxim.

    „Să rămânem sus”

    Pentru târgujieni urmează o etapă ce pare mai facilă, meci acasă cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Moldovenii vin după două etape în care au jucat catastrofal dar şi foarte bine. Şi pentru a nu se culca pe o ureche, Maxim suflă şi în iaurt pentru a nu se arde. „Ne aşteaptă un meci greu cu Ceahlăul, vrem victoria, să continuăm acelaşi parcurs. Ceahlăul a demonstrat că a fost o relaxare pe moment la Ploieşti, însă au un grup puternic, echipă bună. Ne va fi greu cu ei, ne dorim victoria şi să ne menţinem sus”, a mai spus Maxim. Acelaşi jucător susţine că partea financiară a picat pe locul doi în acest moment. „Nu am vorbit de bani. Pentru noi ca fotbalişti ne dorim să fim mai sus, cu cât echipa merge mai bine cu atât şi noi suntem văzuţi mai bine şi ne creşte cota. Îmi doresc să fim pe primul loc şi după Ceahlăul, important e să obţinem cât mai multe puncte şi vedem la final”, a încheiat Maxim.

    Încă doi la probe

    Oficialii de la Pandurii mai aşteaptă jucători la probe. După ce s-a vorbit despre aducerea unui jucător italian această variantă a picat. Apoi a intrat în discuţii un francez, însă până la urmă a ajuns ivorianul Barry Kader. Totuşi, gorjenii mai aşteaptă jucători la probe, chiar de astăzi Grigoraş intenţionează să testeze un israelian şi un portughez. Campania de transferuri se încheie pe 3 septembrie, aşa că Grig mai are la dispoziţie o lună de zile pentru a găsi închizătorul ideal.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: