spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertMinerul Motru, tot în aer

    Minerul Motru, tot în aer

    Motrenii au posibilitatea de a juca în eşalonul doi, dar ezită să se pronunţe oficial

    Fotbalul de la ligile 2 şi 3 e sub semnul întrebării. Nu se ştie sub ce formă se va juca în viitoarea stagiune care va debuta pe 30 august, incertitudinea venind în special din cauza problemelor financiare pe care multe echipe le traversează. Mai mult, cum Liga a 2-a îşi va mări numărul de echipe de la 24 la 28, este posibil ca unele echipe care au retrogradat pe criteriu sportiv în Liga a 3-a să fie invitate să joace din nou în eşalonul doi. E cazul şi echipei Minerul Motru care a retrogradat dar care are şanse să primească invitaţie de a reveni în Liga a 2-a. „Am fost contactaţi, ni s-a propus să ne afiliem la Liga Profesionistă de Fotbal 2, însă la situaţia care e la noi nu ştiu ce să spun”, a declarat directorul sportiv, Mihai Cernica.

    Semnale de Liga a 2-a

    Oficialul minerilor susţine că are semnale legate de posibilitatea revenirii echipei sale în Liga a 2-a. „Am fost contactaţi de către Auraş Braşoveanu, cel care se ocupă de Liga a 2-a. Ne-a propus să ne afiliem la LPF2, dar când vedem şi ne ştim situaţia de la Motru nu ştiu ce putem spune. La noi situaţia e incertă, problema banilor nu s-a rezolvat, nu e nimic sigur, aşa că dacă nu avem bani nu cred că are rost să ne înscriem în Liga a 2-a. Deocamdată nu pot vorbi de nimic, aşa că aşteptă şi eu să văd ce decizii vor lua cei care conduc echipa alături de finanţatori. Noi am fost contactaţi să mergem la şedinţa de la Mogoşoaia chiar dacă din punct de vedere sportiv suntem retrogradaţi, deci este un semn că am fi primiţi în Liga a 2-a”, a mai spus Cernica.

    N-a mers la Adunarea Generală

    Sâmbătă, în capitală a avut loc Adunarea Generală a FRF. La această şedinţă nu a participat nimeni din partea Minerului Motru, Mihai Cernica susţinând că mai important este ce se întâmplă la echipa sa. „Am fost invitaţi să mergem şi la şedinţa de formare a LPF 2. Noi trebuie mai întâi să vedem ce vom face la Motru din punct de vedere financiar şi abia apoi să ne decidem ce vom face mai departe”, a mai punctat Cernica.

    Timpul îi presează

    Cei de la Motru trebuie să se decidă repede ce vor face mai departe. „Sperăm ca săptămâna viitoare să stabilim exact ce vom face pentru că apoi intrăm într-o oarecare criză de timp. Deja echipele încep să se reunească, vedem şi noi ce vom face. Pe 7 iulie o să ne reunim şi noi, dar până atunci vreau să rezolvăm totul şi să ştim în ce ligă vom participa”, a mai spus Cernica.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: