spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăNews AlertNimeni nu se mai gândeşte la evitarea retrogradării

    Nimeni nu se mai gândeşte la evitarea retrogradării

    Primul om de la pandurii care a spus clar că această echipă nu se va mai bate la evitarea retrogradării a fost Petre Grigoraş. antrenorul chiar a menţionat că el nu va continua dacă „obiectivul minuscul rămâne evitarea retrogradării”. Iar această declaraţie s-a extins şi la nivelul conducerii administrative dar şi la nivelul jucătorilor. Astfel se face că nimeni de la Pandurii nu se mai gândeşte doar să scape de matineu în sezonul viitor. Astfel, toată lumea are în cap doar o clasare în primele zece locuri ale Ligii 1, un obiectiv realist atâta timp cât cinci echipe sunt nou promovate, una a retrogradat anul trecut şi tot a rămas în primul eşalon.

    „Nu suntem de ultimele locuri”

    Din punctul de vedere al lui Petre Grigoraş, echipa gorjeană trebuie să stea în permanenţă pe locuri liniştite ale Ligii 1. „Nu ne mai batem pentru evitarea retrogradării. Sună şi urât. Vrem ceva mai mult, iar după cantonamentul din Austria vom şti exact unde suntem”, a declarat Grigoraş. Acelaşi punct de vedere îl are şi preşedintele executiv al gorjenilor, Eugen Pârvulescu. „Vrem să ne clasăm în primele 10 echipe. Este greu, dar nu imposibil. Eu am mare încredere în băieţi şi antrenori. Cert este că nu suntem de ultimele locuri”, a spus Pârvulescu.

    Rusu, pus pe fapte mari

    Şi jucătorii pandurilor au o stare de spirit înainte de acest sezon. „Eu zic că nu se mai pune problema evitării retrogradării la Pandurii. Sunt optimist şi tind spre alte idealuri cu această echipă”, spune Adi Rusu. Acesta a revenit la echipă după împrumutul de la FC Braşov şi este decis să facă o treabă bună. „Am stat trei ani aici, înainte să plec la Braşov, şi din punct de vedere al acomodării nu este foarte, foarte greu. Sunt mulţi colegi noi, dar care m-au primit foarte bine. Este un colectiv foarte unit şi foarte bun şi cred că nu vor fi probleme. O să fie tare lupta pentru postul de titular cu Pleaşcă. Cine va fi mai în formă sper să joace”; a mai spus Rusu.

    Adi Rusu : „Nu se mai pune problema evitării retrogradării la Pandurii”

    Acesta a intrat în ultimul an de contract şi pare tentat de a alege să continue la Pandurii. „Am avut o discuţie cu domnul Pârvulescu şi vom vedea dacă vom ajunge la o înţelegere cu privire la un nou contract. Dorinţa mea este să fie bine, să fiu respectat în continuare şi probabil ne vom înţelege”, a comentat Rusu care a vorbit şi despre schimbarea de optică din ultimul an. „Înainte să plec de la Târgu-Jiu jucam la tineri atunci când jucat tinerii cu bătrânii, acum cred că o să joc la bătrâni. E foarte bine că vin jucători tineri foarte talentaţi din spate. Dacă jucătorii tineri au valoare şi dacă li se dă încredere, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut se poate face performanţă. Se poate baza lumea pe ei şi au valoare de această echipă”, a încheiat Rusu.

    Pintilii e lovit

    Căpitanul pandurilor, Mihai Pintilii acuză mici probleme medicale, aşa că va rata startul pregătirii din Austria. „Mihai Pintilii are o micro-ruptură fibrilară, însă îşi va reveni rapid”, a fost diagnosticul pus de oficialii pandurilor.

    În rest, lotul gorjenilor este valid, toţi jucătorii deplasaţi în Austria fiind apţi pentru cel de-al doilea stagiu de pregătire. „Sper să nu avem probleme nici în cantonament şi nici în campionat”, este dorinţa pandurilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: