spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Nu mă gândesc la plecare"

    „Nu mă gândesc la plecare”

    Principalul marcator al Energiei în acest sezon, extrema Gabriel Florea a marcat şase goluri şi cu Minaur Baia Mare. Un meci câştigat fără emoţii de gorjeni, aşa că elevilor lui Andrieş le-a ieşit planul. „După victoria de la Odorhei aveam obligaţia să câştigăm cu Minaur. L-am tratat serios şi uşor-uşor am reuşit să ne desprindem şi ne-am făcut meciul uşor. Când e victorie e moralul ridicat. Am înţeles că şi conducerea o să ne bage salariile restante, aveam restanţe din februarie. Cine nu-şi doreşte victorii şi să intre salariile ?”, se întreabă Florea. Acesta continuă să spere că trupa sa va prinde locul cinci la finele sezonului, şi astfel gorjenii vor avea continuitate în cupele europene. „Fiecare meci trebuie să-l tratăm ca pe o finală pentru că se dă o mare luptă pentru locul 5. Suntem noi, Clujul şi Bacăul, Suceava. Sperăm ca la final să prindem cupele europene”, a mai susţinut Gabi Florea.

    Vrea un trofeu

    Extrema Energiei se află în luptă pentru câştigarea titlului de golgeter. Şi cum în handbal se marchează multe goluri, jucătorul gorjenilor nu se vede deja câştigător. „Titlul de golgheter e o ambiţie personală. E mare lucru pentru mine, dar şi pentru Energia. Şi suporterii trebuie să fie mândri de mine pentru că reprezint Târgu-Jiul. Cred că o să mă bat cu Ghionea la titlul de golgheter. Ratările fac parte din joc, trebuie să trec peste ele şi să-mi fac treaba”, a mai susţinut Florea.

    Rămâne la Târgu-Jiu?

    Viitorul acestui handbalist la Energia este pus sub semnul întrebării. Nedorind să comenteze încă despre ce va face din vară încolo, Florea spune că se gândeşte doar la ce va face în acest final de retur. „Mai am încă un an contract la Energia. Nu mă gândesc la plecare. Ce-o fi de la vară vedem. Depinde ce vrea şi conducerea”, spune Florea lăsând să se înţeleagă faptul că există şanse şi de despărţire.
    Deocamdată, cei din conducere spun că jucătorul lor nu are nicio ofertă şi nu se pune problema ca Florea să fie lăsat să plece spre alte zări.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: