spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPanduri cu "lipici" la naţională

    Panduri cu „lipici” la naţională

    Selecţionerul Emil Săndoi continuă să convoace panduri la echipa naţională de tineret a României. De data aceasta tehnicianul s-a oprit la trei jucători, Marian Pleaşcă, Ionuţ Rada şi Alexandru Maxim. „Ce poate fi mai frumos pentru un jucător decât să fie chemat la naţională? Chiar dacă e vorba de echipa naţională de tineret, tot selecţie se numeşte”, a declarat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu. Acesta spune că Emil Săndoi putea să mai cheme cel puţin un pandur, însă se declară mulţumit şi cu cei trei. „Avem o echipă formată din jucători tineri, iar asta e benefic pentru fotbalul românesc. Ştiu că Emil Săndoi are în atenţie mai mulţi jucători de la Pandurii, însă el ştie prea bine cum face selecţia”, a mai spus Pârvulescu.

    Tinerii mândria echipei

    De la venirea lui Grigoraş strategia celor de la Pandurii e simplă: miza pe tineri. Aşa se face că deja în echipă au fost promovaţi jucători proveniţi de la centrul de copii şi juniori, iar în viitorul cel mai apropiat se va continua pe aceeaşi linie. Nu întâmplător într-un clasament al vârstei, pandurii a fost desemnată drept echipa cea mai tânără. „Avem o echipă cât de cât structurată. Nu uitaţi că avem cea mai tânără echipă din Liga I, 23 de ani media de vârstă”, spune Condescu. Şi Eugen Pârvulescu e de aceeaşi părere. „Am dat credit tinerilor, şi o să continuăm pe aceeaşi linie. Nu întâmplător pe la toate categoriile de vârstă la juniori avem jucători chemaţi la naţională. Asta este un imbold, copii şi părinţii realizează că şi de la Pandurii Târgu-Jiu se poate ajunge la echipele naţionale şi de ce nu chiar şi în Liga 1. Tot ceea ce trebuie să facă copii este să fie serioşi. Oricum, lucrurile se mişcă la centrul de copii şi juniori, aşa că viitorul ar trebui să fie cumva asigurat”, a comentat Pârvulescu.

    Problema naţionalei

    Preşedintele executiv al pandurilor este convins că nu întâmplător Emil Săndoi îşi îndreaptă atenţia spre jucători de la Pandurii. „Am discutat şi cu Emil, iar marea problemă a fotbalului românesc este că nu se dă credit jucătorilor tineri. Sunt echipe care mai bine merg pe mâna jucătorilor străini decât să arunce tineri în luptele din Liga 1. Acest lucru nu e deloc benefic pentru naţionala de tineret pentru că Emil Săndoi ajunge în situaţia de-a avea o paletă mică de jucători de unde să aleagă. În plus tinerii nu prea joacă la echipele lor de club, aşa că e încă o problemă care se naşte”, a mai declarat Pârvulescu.

    Săndoi a schimbat liniile

    Selecţionerul e la tineret, Emil Săndoi a chemat trei jucători de la Pandurii pentru meciul cu Franţa programat marţea viitoare la Piatra Neamţ. Astfel, Marian Pleaşcă, Ionuţ Rada şi Alexandru Maxim sunt în lotul naţionalei mici. Surprinde şi nu prea absenţele lui David Lazar şi Ciprian Brata, ambii panduri fiind traşi pe dreapta după ce nu au mai jucat nici la echipa de club. Aceasta poate fi o explicaţie pentru care Săndoi nu a mai apelat la cei doi jucători.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: