spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPanDURI în amicale

    PanDURI în amicale

    Semne bune: gorjenii n-au pierdut niciun amical al acestei veri

    Echipa lui Petre Grigoraş, Pandurii este pe cai mari după seria de meciuri amicale. Neînvinşi în pregătire, jucătorii pandurilor au prins încredere, capitol la care în trecut sufereau. Rezultatele, dar mai ales prestaţia bună din meciurile de verificare disputate în Slovenia le dă încredere jucătorilor gorjeni care peste două săptămâni debutează în noul sezon.

    sport-02-11

    Egal cu Dinamo, victorie cu Steaua

    Gorjenii au încheiat stagiul de pregătire din Slovenia în week-end. Acolo, pe lângă antrenamente specifice perioadei, târgujienii au avut parte şi de un program dificil de meciuri amicale, teste bune înaintea duelurilor din Europa. Ei bine, în perspectiva acestei participări, evoluţia echipei oltene în duelurile cu echipele din alte ţări a fost de bun augur. În cele patru jocuri, gorjenii au reuşit să nu piardă nicio partidă, ba chiar să se şi impună în două, bilanţul fiind de două victorii şi două remize. După un început promiţător, 0-0 cu locul 8 din Croaţia, NK Osijek, gorjenii au fost la un pas de o victorie importantă contra echipei campioane a Croaţiei, Dinamo Zagreb. S-a terminat 1-1, croaţii egalând în minutul 90! A urmat un meci cu Steaua Roşei Belgrad, campioana Serbiei, o echipă care chiar în această săptămână va evolua în turul 2 al Champions League. În amicalul din Slovenia, Pandurii a dat o replică curajoasă câştigând cu 4-2 împotriva Stelei după golurile marcate de Trifu, Pleaşcă dar şi tânărul Pîrcălabu, autor a unei duble. A urmat, la finalul săptămânii trecute un nou amical, de data aceasta împotriva celor de la Volyn Lutsk (Ucraina). Gorjenii s-au impus cu 2-1 după golurile lui Vali Munteanu. În acest ultim joc, Grig a mizat pe următorii jucători: Stanca – Unguruşan, Vasiljevic, Bunoza, Grecu, Răuţă, Voiculeţ, Nistor, Bărbuţ, Pîrcălabu, Hora. În partea a doua a meciului au mai intrat pe teren: Negrilă, Buleică, David, Dănăricu, Şendroiu, Munteanu, Piţian, Armiche, Trifu, Mărgărit, Predescu. Aşadar, gorjenii au bătut Steaua şi au făcut egal cu Dinamo, însă nu echipele din Bucureşti, ci echipe care joacă un fotbal mai bun decât se joacă în ţara noastră.

    Mai joacă un amical

    Târgujienii vor debuta în noul sezon la finele săptămânii viitoare. Mâine va avea loc tragerea la sorţi a ţintarului în Liga 1, aşa că abia mâine vom şi afla unde şi împotriva cui va redebuta oficial Petre Grigoraş la cârma pandurilor. În plus, gorjenii îşi vor retuşa ultimele strategii legate de joc în amicalul ce va avea loc sâmbătă la Vâlcea contra divizionarei B, CSM Rm. Vâlcea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: