spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPanduri puşi pe fapte mari

    Panduri puşi pe fapte mari

    Pandurii sunt în cantonament la Sibiu. Elevii lui Petre Grigoraş au început deja pregătirea, şi trag tare. Până când la echipă va mai ajunge un vârf de atac cerut de Grigoraş, tehnicianul trebuie să lucreze cu ce are la dispoziţie. Până acum, la categoria transferuri pot fi trecute două nume, gorjenii activând clauza de cumpărare a atacantului Valentin Lemnaru de la U Cluj, şi înregimentarea lui Călin Cristea de la Unirea Alba Iulia. Acest ultim jucător nu a putut fi legitimat în iarnă pe acea problemă legată de neprogramarea pandurilor, aşa că s-a întors la Alba Iulia. Acum a revenit şi e gata de joc.

    Cristea, bun de joc

    Călin Cristea este sigur că în această vară povestea din iarnă nu se va repeta. „Am vorbit şi cu conducerea şi totul este ok. De acum mă lupt să prind un loc de titular. A fost o dezamăgire că nu am rămas din iarnă dar contează doar viitorul pentru mine, nu mă mai interesează trecutul”, a spus Călin Cristea. Acesta merge mai departe şi spune că abia aşteaptă noul sezon. „După cum s-a jucat în retur cred că ne putem propune un obiectiv mai îndrăzneţ decât evitarea retrogradării. Concurenţa este benefică şi pentru echipă şi pentru jucători. Important e ca toată lumea să fie sănătoasă şi cel mai bun să joace”, a mai spus Cristea care s-a referit şi la perioada de cantonament. „Este perioada cea mai dificilă pentru un jucător, dar sper să o trecem cu bine şi să fim în formă maximă când începem campionatul. Cred că putem să fim mult mai sus în clasament”, a încheiat Călin Cristea.

    Lemnaru, croit să dea goluri

    Valentin Lemnaru a fost cumpărat de gorjeni în această vară definitiv de la Universitatea Cluj. Atacantul fusese împrumutat pentru şase luni la echipa gorjeană, şi cum în campionat jucătorul a dat randament a rămas la inima gorjenilor. „Am fost mulţumit de returul pe care l-am făcut aici, am vorbit şi cu domnul Grigoraş care s-a declarat şi el mulţumit de mine şi am hotărât să continuăm împreună. Mi-am propus să înscriu cât mai multe goluri iar echipa să realizeze obiectivul pe care ni-l propune conducerea. Domnul Grigoraş ne-a spus că vrea să terminăm în primele zece şi cred că este un obiectiv realizabil”, a comentat Lemnaru. Acesta merge mai departe şi îşi face planuri pentru viitor. „Dacă ne pregătim bine, vom juca la fel ca sezonul trecut nu avem cum să nu terminăm în primele zece echipe. Perioada de cantonament e cea mai grea. Acum acumulăm şi rezultatele se văd în campionat. Cu cât mai multe goluri cu atât mai bine, dar important e ca echipa să câştige. Vedem ce o să fie în campionat”, a mai spus şi Lemnaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: