spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPanduri remarcaţi în Spania şi Turcia

    Panduri remarcaţi în Spania şi Turcia

    Antal a debutat cu gol pentru Pandurii, Răduţ a marcat şi el pentru echipa naţională

    Din păcate, Edi Iordănescu nu are la dispoziţie tot lotul de jucători. Patru dintre fotbaliştii pandurilor sunt sub comanda lui Anghel Iordănescu la lotul divizionar care în această perioadă efectuează un stagiu de pregătire în Turcia. Astfel, Răduţ, Săpunaru, Hora şi Ropotan sunt la naţională, în timp ce restul componenţilor de la Pandurii se antrenează sub comanda lui Edi Iordănescu. De câteva zile, lotul pandurilor s-a mărit după ce Liviu Antal a semnat cu echipa gorjeană un împrumut până la vară.

    sport-02-1

    Marcatori în Europa

    În ziua în care Pandurii remiza cu Dinamo Moscova, naţionala României câştiga cu scorul de 5-1 amicalul cu Torpedo Kutaisi. Pe lista marcatorilor echipei naţionale s-a aflat şi Mihai Răduţ, jucător care a jucat încă din primul minut şi care în debutul părţii a doua a marcat golul de 4-0. În acelaşi meci, Cristi Săpunaru a fost desemnat căpitan al naţionalei, jucătorul evoluând pe postul de fundaş central. „Personal, mi-aş dori ca Săpunaru să joace la echipa lui de club ca fundaş dreapta. Dacă acolo ar juca fundaş dreapta, mi-ar uşura şi mie misiunea”, a fost comentariul lui Anghel Iordănescu.

    Antal, debut fericit

    Sâmbătă, nu doar Răduţ a marcat, ci şi alţi panduri, Nistor şi Antal, ultimii doi pentru echipa de club. Trebuie spus că Antal a jucat sâmbătă primul meci pentru Pandurii, şi chiar la debut a marcat din penalti contra celor de la Dinamo Moscova. Trebuie spus că Liviu Antal a semnat cu Pandurii pentru şase luni de zile, acesta fiind împrumutat de Hapoel Tel Avi în România. „Suntem foarte bucuroşi că am semnat contractul cu Liviu Antal care a considerat că face un pas înainte în carieră. Este fostul golgheter al Ligii I, fost campion cu Oţelul, îl cunosc foarte bine, Edi la fel îl cunoaşte bine pentru că l-a avut în lot la FC Vaslui. Am reuşit să îl împrumutăm gratis până în vară, cu opţiunea de a prelungi acest împrumut. Ne-am îmbunătăţit astfel compartimentul ofensiv şi ne-am mai liniştit puţin pentru că postul lui Hora şi al celorlalţi jucători din atac este dublat acum. Antal poate evolua pe toate cele patru poziţii din atac ceea ce îi va da desigur o libertate lui Edi, în funcţie de momentul jocului să facă o schimbare”, spune Narcis Răducan.

    Oficialul pandurilor a dezvăluit şi care sunt condiţiile împrumutului. „Ceea ce este foarte bine pentru noi este că şi reţeta financiară este una foarte bună. E normal, Antal câştigă foarte mult în Israel, iar noi vom prelua doar 25 % din salariul său iar restul vor plăti în continuare israelienii, deci este un succes pe toate planurile. Are şi un profil de lider, în ultimul timp cât a jucat la Vaslui a fost căpitan şi dacă tot am impus regula aceasta să aducem căpitani în această iarnă la Pandurii, iată că a mai venit un căpitan. Sunt convins că şi Antal, ca orice jucător român, are uşa deschisă şi la naţională şi doar evoluţiile sale îl pot duce acolo. Nu este simplu, este concurenţă mare acolo în atac, dar depinde de fiecare. Antal este şi un jucător mobil, în sistemul în care joacă Pandurii acum”, a mai spus Narcis Răducan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: