spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPanduri trişti, cfr-işti veseli

    Panduri trişti, cfr-işti veseli

    Imediat după fluierul de final, antrenorul CFR-ului, Vasile Miriuţă a fugit pe teren, şi-a îmbrăţişat elevii pentru prima victorie din 2014. „Sunt foarte bucuros pentru aceste trei puncte. Aşteptam de mult timp o victorie, nu am debutat aşa cum mi-am dorit, trei remize şi două înfrângeri din cinci etape. Le-am spus şi băieţilor că trebuie să ne facem datoria. În ultimele săptămâni au fost problemele pe care le ştiţi, dar în ultimele zile s-au rezolvat şi s-a văzut şi în jocul băieţilor. Aşa sunt fotbaliştii, aşteaptă şi ei să fie plătiţi, mai ales cei străini care au venit pentru bani. Îmi felicit şi şefii pentru că au făcut sacrificii mari să avem licenţa pentru la anul. Au demonstrat că sunt alături de noi, băieţii au simţit asta”, a comentat Miriuţă. Acesta a era mulţumit că echipa lui a revenit şi în cursa pentru Europa, CFR-ul fiind la doar patru puncte în spatele pandurilor. „Am făcut un meci bun per total şi la final e o victorie meritată. Se putea termina 0-0 sau 1-1 pentru că şi ei au avut ocazii. Sunt bucuros că am câştigat şi vreau ca la meciul următor să scot maxim. Ştiam că e un meci greu, dar sunt două echipe valoric echilibrate. Pandurii echipă bună, ştiam că joacă bine acasă, dar acum am câştigat noi. Mai sunt 27 de puncte, 9 meciuri, în fotbal orice e posibil. Dar eu zic să rămânem cu picioarele pe pământ, a fost o primă victorie în al 6-lea meci şi ne facem treaba cât mai bine. vedem la final ce va fi, vreau să scoatem maxim şi vedem la final. Eu îmi doresc să prindem locul 4, aş minţi să spun că am renunţat deja. Nu este adevărat, eu îmi doresc, sperăm, dar vedem la final. Nu e uşor”, a mai spus Miriuţă la final.

    Explicaţiile profesorului

    În schimb, Pustai „radia” de supărare. „A fost un meci între două echipe care au încercat să se blocheze reciproc. Am întâlnit un CFR care a încercat să-şi revină, a avut atitudinea pe care am avut-o noi la Bucureşti cu Dinamo. Noi din păcate nu am mai făcut acel joc bun agresiv cu o posesie bună pe care l-am făcut la Bucureşti pe alocuri. Ne-am rezumat la a bloca pe cât posibilul adversarul şi de a avea câteva contre în benzi de unde nici ultima pasă şi nici centrarea nu au avut calitate. Am avut şi acea mare ratare, dar era un meci care se putea termina la egalitate 0-0. Sunt supărat pentru că până la urmă era bun şi un egal, la fel şi cu Chiajna. Am luat în fiecare meci de acasă câte un gol de felul acesta”, a spus Cristi Pustai, antrenorul oltenilor.

    „A fost un joc încrâncenat cu teama de a nu lua gol dar nici cu responsabilitate şi nici dorinţă de a marca. De ce te temi nu scapi, a venit ultimul minut, de data aceasta pentru adversar. Am făcut un joc lipsit de consistenţă cu o posesie mult mai slabă. Poate este şi această teamă pe teren propriu, simt o teamă la jucători şi atunci e greu să ai posesie şi preferi să joci minge în terenul advers unde am putea câştiga mingea a doua dar trebuie să ai şi jucători de acest fel”, Cristi Pustai, antrenor Pandurii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: