spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii a achitat restanțele salariale între anii 2018-2021

    Pandurii a achitat restanțele salariale între anii 2018-2021

    Foștii sau actualii angajați ai clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu și-au primit salariile restante pe perioada 2018-2021. Camilian Floroiu, directorul sportiv al echipei Pandurii, a spus că au mai rămas de achitat sume restante pe anii 2016-2017, dar cuantumul acestora este redus: „Atunci se mai plătească salariile și este vorba de sume mult mai mici. Se efectuează o expertiză financiară și s-a stopat plata pentru câteva săptămâni, dar se va realiza și acest lucru în curând. Datoriile curente sunt achitate în cea mai mare parte“.

    Acesta a spus că echipa va începe să își plătească ratele din Planul de reorganizare. Pandurii avea datorii mari către Finanțe.

    Conducerea societății Artego s-a considerat înșelată

    Camilian Floroiu spune că este nevoie ca echipa să fie sprijinită de autorități: „Este nevoie ca autoritățile locale și oamenii de sport să vină alături de această echipă și să o scoată la liman, pentru a-i da posibilitatea să se exprime“.

    Unul dintre investitorii de tradiție de la Pandurii, societatea Artego, s-a retras după ce a considerat că a fost înșelată cu suma de aproximativ 50 miliarde de lei. Directorul Viorel David i-a bătut obrazul lui Marin Condescu, printr-o scrisoare deschisă, în care a arătat că a ajutat clubul cu trei miliarde de lei într-o perioadă foarte dificilă, cu condiția să nu mai continue procesul în instanța de judecată, lucru care nu s-am întâmplat.

    Alin Petre

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: