spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, duel pentru locul 6!

    Pandurii, duel pentru locul 6!

    Dacă nu pierd la Galaţi, oltenii se vor menţine cu şanse mari în lupta pentru primul loc sub poziţiile europene

    Oţelul – Pandurii e un meci special. O finală pentru locul şase, primul de sub poziţiile de cupe europene, dar mai ales un joc special pentru Petre Grigoraş, tehnician care se întoarce acolo unde a muncit trei ani şi jumătate. „A trecut de atunci. Oţelul a trecut printr-o schimbare totală în ultimul timp. Chiar dacă am lucrat cu mulţi jucători de la Oţelul, la puţin timp au câştigat titlul şi Super cupa alături de Dorinel Munteanu. O performanţă care va fi cu greu egalată la Galaţi. E un meci special dintr-un anumit punct de vedere, am lucrat la Galaţi 3 ani şi jumătate şi m-am simţit extraordinar acolo. Am avut o relaţie bună cu toată lumea şi e normal că mă reîntorc acolo şi să am un anumit sentiment vizavi de cei acea perioadă. De când am plecat de acolo am mai jucat o dată la Galaţi şi am pierdut cu 4-0 pe când eram la Iaşi”, spune Grig.

    Actualul antrenor al pandurilor a fost amintit de şeful Oţelului, Marius Stan imediat după câştigarea titlului de anul trecut. „Grig, şi tu ai o contribuţie pentru această performanţă şi pentru asta îşi mulţumesc”, i-a spus Stan lui Grigoraş. Miza meciului de duminică este mare. Pandurii alături de Oţelul, U Cluj şi Astra se bat pentru locul şase.„

    Pentru locul şase se bat vreo patru echipe, şi Astra se bate acolo pentru că e o echipă bună. Mai sunt 15 puncte în joc, e grea lupta pentru locul 6. Suntem noi, Oţelul şi U Cluj. Avem şi un program greu, jucăm la Galaţi, apoi cu Vaslui, mergem la Rapid, echipe care se bat la titlu. Mai avem şi cu Petrolul şi Chiajna”, a mai comentat Grig. Dar duminică seara de la ora 19.30, Petre Grigoraş va fi adversarul fostei sale echipe. „Oţelul e greu de învins pe teren propriu. Doar CFR şi Steaua au câştigat acolo. O victorie acolo ar fi o surpriză mare şi plăcută. Ca să poţi să câştigi acolo trebuie să joci la capacitate maximă şi să ai şi şansă. E o echipă care primeşte greu gol, au o apărare solidă, jucători de contraatac buni, vârfuri de atac bune, mijloc bun pe care îl cunosc bine. Sunt o echipă solidă cu experienţă, şi chiar dacă nu trec printr-un moment favorabil ne va fi greu. Va fi un meci foarte dificil. După clasament Oţelul e favorită, pornesc cu prima şansă. Fotbalul îţi oferă surprize plăcute şi neplăcute. Şi noi am fost favoriţi cu Sportul şi nu am câştigat, iar la U Cluj aveam şansa a doua şi am câştigat”, a spus Petre Grigoraş.

    Dacă nici Petre Grigoraş nu mai cunoaşte calităţile fotbalistice ale celor de la Oţelul, atunci cine le-ar mai şti? Astfel, tehnicianul ştie ce-l aşteaptă la Galaţi. „Avem doi suspendaţi, Vlad şi Batin. Avem şi probleme medicale, Batin, Lemnaru, Unguruşan, Voiculeţ şi Pintilii. Ultimii doi au intrat şi au forţat la antrenamente. Ne aşteaptă un meci greu cu Oţelul. Cei de acolo pun accent pe fazele fixe, iar anul trecut au câştigat multe meciuri din faze fixe, şi nu e întâmplare”, spune Grig. vrând nevrând, tehnicianul îşi aduce aminte de meciul din tur, atunci când Oţelul a câştigat la Târgu-Jiu cu un gol marcat pe final de joc la singurul şut pe poartă. „Nu e vorba de revanşă. În tur meritam să câştigăm pentru că îmi aduc aminte limpede şi clar că au avut un singur şut pe poartă şi acela a fost gol. Ei bine când pierzi dintr-un şut pe poartă şi tu ratezi şi ai şi bară e normal să îţi pară rău că pierzi. Ce pretenţii să fi avut la Astra unde am jucat penibil? Nu ai de ce să fii supărat. Dar când ratezi şi primeşti gol apare supărarea. Încercăm la fiecare meci să scoatem maxim”, a mai declarat Grigoraş.

    „Avem un meci greu la Oţelul. Ne trebuie şi şansă, dar şi un joc bun pentru a obţine un rezultat bun acolo. Oţelul este echipa cu prima şansă”, Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: