spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii la duel cu studenţii!

    Pandurii la duel cu studenţii!

    Sâmbătă seara de la ora 18:30, Pandurii va încerca să dea lovitura la Cluj împotriva Universităţii. Acest meci se anunţă destul de echilibrat, un meci în care nu există o favorită certă şi care poate fi decis doar de o eroare, fie a vreunui jucător fie de arbitraj. Gorjenii vin după un sec 4-0 obţinut acasă în faţa Oţelului Galaţi, în timp ce Universitatea traversează o perioadă mai neagră cu trei eşecuri, ultimul venit nedrept în minutul 94 în meciul cu CFR. Acum, rămâne de văzut dacă echipa lui Grigoraş va continua seria de meciuri bune şi dacă va reuşi să obţină trei puncte cu care se poate evada din zona periculoasă a clasamentului.

    „Suntem în creştere de formă”

    Casele de pariuri o dau favorită la victorie pe Pandurii, dar şi gazdele de la Universitatea Cluj nu sunt de neluat în seamă. Acest joc care va fi sâmbătă pe Cluj Arena este unul dintre cele mai echilibrate partide ale acestei etape din Liga 1, chiar orice se poate întâmpla. Dacă ar fi să se ia pulsul ultimelor trei partide, se observă clar o creştere în evoluţie a pandurilor, aceştia reuşind pe lângă prestaţii bune şi rezultate pozitive, în acelaşi timp în care studenţii au cedat de fiecare dată. Dar, niciun meci nu seamănă cu altul, aşa că sâmbătă orice se poate întâmpla. Întrebaţi de acest meci, jucătorii lui Petre Grigoraş sunt optimişti. „Echipa şi-a revenit de mai multă vreme, dar ne lipseau punctele. A venit victoria cu Oţelul, am jucat din nou bine, aşa că sperăm să mergem pe aceeaşi linie şi să vină victorie după victorie. Avem şansa să realizăm cât mai multe puncte acum, în viitorul apropiat, şi sper să revenim în prima parte a clasamentului, unde ne este locul. La Cluj, ca în orice meci de deplasare, va fi un meci destul de dificil, dar mergem acolo la victorie şi sper să ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte”, a declarat Cornel Predescu. Şi portarul Răzvan Stanca este optimist şi spune că echipa sa îşi poate adjudeca cele trei puncte dacă va juca bine. „Nici un meci nu e câştigat dinainte. Important este să dăm dovadă de aceeaşi atitudine pe care am avut-o şi în ultimele meciuri şi cu ocazia asta să vină şi rezultatele. Pentru noi n-ar trebui să fie greu meciul cu Universitatea Cluj, deoarece ne aflăm în creştere de formă, nu ne gândim că va fi greu. Trebuie să ne facem jocul şi să câştigăm cele trei puncte”, a comentat Stanca.

    „Avem nevoie de continuitate”

    Aşadar, starea de spirit în tabăra pandurilor e bună, jucătorii fiind încrezători în forţa grupului. Exact aceeaşi stare o are şi banca tehnică, mai exact antrenorul secund, Marian Dinu, cel care va fi principal şi la jocul de la Cluj. „Nu e un meci de care pe care. Fiecare meci luat în parte e un meci important pentru noi. Am mai spus-o, situaţia din clasament nu ne permite să facem paşi greşiţi. Ne dorim să urcăm în clasament. Am câştigat cu Oţelul, urmează un alt meci important. Dacă vom câştiga la U Cluj vom face un salt în clasament. Suntem convinşi că va fi un meci greu, suntem pe un drum ascendent, dar şi U Cluj este o echipă puternică cu jucători care de-a lungul timpului au avut evoluţii bune. Au antrenor tânăr, dornic de afirmare, aşa că îi va motiva”, a spus Dinu. Acesta are încredere în forţa echipei sale. „Noi vrem să continuăm această evoluţie, să jucăm cu dezinvoltură. Sper ca acest joc să nu fie influenţat ca şi în alte dăţi de alte decizii. Avem un ascendent moral, i-am învins anul trecut cu 3-0, dar totul depinde de noi, dacă vom juca bine avem şanse egale ca şi echipa gazdă. Avem nevoie de continuitate, vrem să urcăm în clasament. Locul din clasament nu reflectă valoarea lotului, avem lot de primele 6 locuri fără nicio problemă. U Cluj are lot echilibrat, nu au obţinut rezultatele dorite, dar nici noi nu le-am obţinut. Trebuie să intrăm fără trac şi emoţii, să jucăm la adevărata valoare. Nu ne temem de nimeni”, a mai spus Marian Dinu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: