spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, echipă fără antrenor şi preşedinte!

    Pandurii, echipă fără antrenor şi preşedinte!

    După ce Mihai Prunariu a plecat de la cârma echipei, sâmbătă seara şi antrenorul Petre Grigoraş a părăsit Pandurii

    Edi Iordănescu – 90% viitorul antrenor, Aurel Ţicleanu – confirmă mâine

    În decurs de trei zile echipa de prima divizie Pandurii a rămas fără preşedinte şi antrenor. Mai întâi, forţat sau nu, Mihai Prunariu a plecat, după care l-a urmat în week-end şi Petre Grigoraş. Această ultimă decizie le-a aparţinut finanţatorilor care efectiv i-au adus la cunoştinţă antrenorului că e liber să plece. Pentru ca totul să se încheie frumos, antrenorul a acceptat şi, ieri, şi-a întrerupt oficial munca la Târgu-Jiu. Acum e şi timpul venirilor, finanţatorii fiind foarte aproape de a-i aduce pe Edi Iordănescu şi Aurel Ţicleanu, primul ca antrenor, iar al doilea ca preşedinte. O mutare periculoasă în condiţiile în care ambii nu prea au experienţă în cea ce priveşte funcţiile pe care le vor ocupa.

    Grig a încheiat-o cu Pandurii

    Pentru a doua oară, Petre Grigoraş a plecat de la Pandurii. Prima dată a lăsat echipa pe locul 4 cu şanse reale la primele locuri, iar acum o lasă jos în hora retrogradării. Despărţirea s-a produs după meciul câştigat cu Rapid, scor 2-0, meci la finalul căruia puţinii spectatori l-au aplaudat şi i-au scandat numele la scenă deschisă. Efectiv, minute în şir Grigoraş a avut parte de „standind ovation” pe Municipal. „Nu mi s-a mai strigat numele de multă vreme la Târgu-Jiu pentru că n-am prea reuşit noi să câştigăm la Târgu-Jiu şi nu prea văd eu pe cineva să-ţi strige numele când pierzi sau la rezultate de egalitate. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Îmi pare rău că nu am reuşit mai mult. Nu mă aşteptam să ne aflăm în această situaţie. Cred că este turul de campionat în care am avut şi cel mai mult ghinion în foarte multe partide, cu mici excepţii. Mulţumesc şi publicului, care a fost alături de mine fără niciun fel de reţinere, de la început până la sfârşit. Asta este viaţa…”, a declarat Grig fiind încă în funcţie. După ce şi-a primit porţia de iubire din partea publicului, Grig a venit la ultima întâlnire cu ziariştii, anunţând că el este dispus să continue. „Dacă mi se va da încredere, sigur voi continua”, a declarat Grigoraş. Dar după acea conferinţă, Grigoraş a plecat să se întâlnească cu finanţatorii, Laurenţiu Ciurel şi Ion Călinoiu cu care a ajuns la concluzia să se despartă. „Nu e vorba despre dat demisia. A fost o înţelegere de comun acord, în urma rezultatelor am decis să reziliem contractul. Când rezultatele nu te ajută, e normal sa iei astfel de decizii. Poate aş fi vrut să continui şi cred că echipa va termina în prima jumătate a clasamentului, acolo unde-i e locul. Cel mai bine e să nu comentăm prea mult. Urez baftă acestei echipe pe care o respect şi o stimez”, a declarat Grig, imediat după şedinţa care a dus la despărţirea de Pandurii.

    Pleacă cu trei salarii compensatorii

    Grig se desparte de Pandurii înainte de expirarea contractului, aşa că va primi la despărţire şi o sumă de bani. Este vorba de o clauză din contract şi care se va activa, astfel că cei din conducere trebuie să-i achite antrenorului trei salarii, adică o sumă în jurul a 45 de mii de euro! Aceşti bani vor trebui achitaţi cât mai repede pentru ca antrenorul să nu-i reclame pe oficiali pe la comisii.

    Experimente periculoase

    Cei care conduc în acest moment destinele echipei de fotbal Pandurii au de gând să rişte şi să-l numească în funcţia de antrenor principal pe Edi Iordănescu, un tânăr tehnician care din păcate pentru el nu are experienţă în Liga 1. Acesta a antrenat sporadic pe prima scenă fotbalistică, însă finanţatorii de la Pandurii au mare încredere în calităţile fiului selecţionerului echipei naţionale. Acest antrenor fără experienţă în Liga 1 nu este dorit de toată lumea la Târgu-Jiu, mulţi dintre spectatorii prezenţi la meci şi-au exprimat opinia că alegerea este una total neinspirată. Din păcate, oficialii de la Pandurii nu l-au luat în calcul pe Flavius Stoican, un tehnician care a confirmat în Liga 1, un oltean adevărat şi care ar fi avut avantajul de a pregăti Pandurii în exil acasă la el la Severin! Şi la nivel de conducere se vrea numirea lui Aurel Ţicleanu, un om care vine din structurile Federaţiei Române de Fotbal şi căruia marţi i se va da pe mână clubul!

    „Indiferent de situaţie, dacă va mai fi vreodată nevoie, aş veni cu mare, mare plăcere înapoi la Târgu-Jiu. Voi rămâne acelaşi pentru gorjeni, voi păstra în amintire clipele plăcute pe care le-am petrecut aici. N-aş fi vrut să plec de aici… Încă am încredere în acest lot de jucători, această echipă cu încă trei-patru jucători, nu mai mult, poate termina în prima jumătate a clasamentului fără niciun fel de problemă. Nici nu este o diferenţă mare de puncte faţă de locul 9, cred că sunt 3 puncte faţă de Viitorul, deci poţi să ajungi acolo fără probleme, sunt convins că echipa asta va ajunge acolo”, Petre Grigoraş, ex-antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: