spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, o nouă mutare!

    Pandurii, o nouă mutare!

    Gorjenii sunt aproape de a-l aduce la echipă pe Liviu Antal

    Pandurii este foarte aproape de-a mai transfera un jucător. Este vorba de un atacant care a confirmat în Liga 1, un golgeter înnăscut și care se va reîntoarce în fotbalul nostru. Liviu Antal, un fotbalist care este obișnuit cu performanța, un jucător care a câștigat un campionat în România, exact ceea ce vrea și Edi Iordănescu. „Vreau jucători care sunt obișnuiți să joace sub presiune”, a fost mesajul lui Iordănescu. Iar Antal este unul dintre jucătorii care poate aduce plusul de valoare pandurilor…

    sport-01-27

    L-au convins pe Antal

    „Vreau să scriem istorie”, este un alt mesaj al lui Edi Iordănescu. Ferm, antrenorul știe că totul se va juca în decurs de două luni de zile, perioadă în care are nevoie de un lot echilibrat valoric. „Aș vrea să luăm jucători pe care îi știm, care sunt obișnuiți cu fotbalul din Liga 1”, este un alt mesaj al tehnicianului care se și confirmă. După ce au transferat căpitanii de echipă de la FC Botoșani și Petrolul Ploiești, Florin Acsinte și Adrian Ropotan, gorjenii au luat decizia să mai ia un jucător cu experiență în Liga 1. Ei bine, Liviu Antal a intrat în vederile gorjenilor care încearcă să dea marea lovitură în această campanie prin aducerea acestui golgeter. Fost campion cu Oțelul în 2011, Antal a ales să plece apoi la FC Vaslui după care s-a transferat la Genclerbirligi. De acolo a ales să meargă în Israel la Beitar Ierusalim, însă în vară a schimbat tabăra și s-a transferat la Hapoel Tel Aviv, echipă unde a evoluat și Mihai Pintilii. Tras pe linie moartă, Antal a fost anunțat că trebuie să-și caute echipă până la vară, românul neintrând în vederile antrenorului lui Hapoel. Zis și făcut, gorjenii au aflat și au demarat discuțiile cu Antal pentru a-l aduce la echipă. Este o chestiune de zile până ce se va semna contractul de împrumut până la vară. Atunci se va trage linie și se va decide soarta lui Antal.

    Vine pentru Euro?

    Mulți spun că venirea lui Antal la Pandurii ar fi de fapt o mișcare pe care atacantul o încearcă în tentativa de a prinde lotul pentru Euro. O mișcare inteligentă, însă cum fotbalistul nu avea cum să mai joace la Hapoel este și o mișcare menită de a-l relansa. Cifrele nu-l avantajează pe Antal, în perioada în care a evoluat în Israle, în cele 29 de meciuri atacantul a reușit să marcheze doar cinci goluri. În ceea ce privește convocarea la națională pentru Euro, iarăși misiunea pare dificilă atâta timp cât fotbalistul a prins doar o selecție în reprezentativa națională în toată cariera.

    E al patrulea transfer

    Dacă gorjenii vor reuși zilele viitoare să-l înregimenteze pe Liviu Antal, atunci vor ajunge la patru transferuri parafate în această iarnă. Primul adus a fost Florin Acsinte de la FC Botoșani, fotbalist pe care s-a cheltuit 20 de mii de euro, apoi a fost adus Alexandru Răuță de la Mioveni pe care s-au dat alți 20 de mii de euro, după care Adrian Ropotan a venit liber de contract. În fine, venirea lui Antal n-ar fi pe bani, ci doar pe suportat o parte din salariu lunar al fotbalistului. Se pare că tocmai acesta este detaliul la care încă se discută.

    Le trebuia atacant

    Era evident faptul că pandurilor chiar le era necesar un transfer în atac, acolo unde tot greul a fost dus de Ioan Hora. Practic, Hora a fost singurul jucător care a dat randament în ofensivă fiind golgheterul pandurilor dar și al campionatului cu 12 reușite după 23 de etape. La începutul campionatului, Pandurii îl avea în atac pe Mihai Roman, atacant care după câteva etape a ales să plece în Olanda la NEC Nijmegen. De atunci, Hora a fost reprofilat din mijlocaș în atacant, iar randamentul a fost unul peste așteptări.

    Mai aduc unul

    Chiar dacă anunțau că nu vor să facă prea multe „cumpărături” în această iarnă, gorjenii ar putea ajunge la al cincelea transfer. Este vorba de un fundaș central, un jucător ce ar trebui să asigure dublura pe post în apărare acolo unde sunt deja patru jucători, Erico, Vasco, Vasiljevic și Săpunaru. Chiar antrenorul Edi Iordănescu spunea recent că i-ar mai trebui un fundaș central. „Discuțiile pentru fundașii centrali nu s-a concretizat ceea ce voiam noi. E adevărat că erau de valoare și am intrat în competiție cu alte echipe din străinătate și ne-a fost greu să-i convingem”, spunea Iordănescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: