spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii s-au mutat în Moldova !

    Pandurii s-au mutat în Moldova !

    Duminică după-amiaza Pandurii va juca la Vaslui contra celei mai tari echipe din Moldova. Trupa lui Viorel Hizo este una cu jucători foarte valoroşi, aşa că dacă elevii lui Petre Grigoraş nu vor juca cu motoarele turate la maxim au şanse mici să iasă bine din acest duel. Şi pentru a le fi bine la meci, Grig şi-a dus jucătorii în Moldova cu patru zile înainte de confruntare. De astăzi şi până sâmbătă oltenii vor fi cantonaţi la Slănic Moldovam, iar cu o zi înainte de meci târgujienii vor pleca spre Vaslui. Astfel, gorjenii se vor cantona pentru trei zile la Slănic Moldova, urmând ca antrenamentele să le efectueze pe un teren la Târgu Ocna.

    Vaslui, teren interzis

    Până acum, Pandurii nu au reuşit să facă ceva bun pe terenul celor de la FC Vaslui. Au fost şase meciuri pe care oltenii le-au pierdut pe toate având doar trei goluri şi primind în schimb zece. „Sperăm să obţinem acum un rezultat pozitiv”, a spus secundul Marian Dinu. Starea de spirt în tabăra pandurilor e bună. Fundaşul dreapta Adi Rusu e încrezător în şansele echipei sale. „Sunt optimist şi la orice meci merg cu gândul la victorie. Dacă visezi la ceva frumos e imposibil să nu-ţi iasă. Dacă mergi la egal poţi pierde. E bine că în unele meciuri au ieşit remize pe fondul unui joc cât de cât bun. A fost o perioadă de scădere de formă. Cu Galaţi scorul a fost nedrept. Muncim şi vedem ce iese”, a comentat Adi Rusu.

    Şi atacantul Vali Lemnaru e optimist. „Avem aceleaşi şanse ca la fiecare meci. Nu cred că Vasluiul e o echipă care să fie de neînvins. Problema e că nu mai marcăm goluri. S-a văzut şi în ultimele rezultate. Am făcut egal la Sportul, am pierdut cu Oţelul. Nu ştiu ce se întâmplă. Nu ne mai creăm ocazii de gol, e şi lipsa de formă a atacanţilor. Sperăm să ne revenim la Vaslui”, a mai spus şi Lemnaru.

    Portarul titular, Pedro Mingote recunoaşte că acest joc e unul destul de dificil. „E cea mai grea deplasare pentru noi, pentru că e cea mai lungă. Pot să spun că şi din alt punct de vedere este una dintre cele mai dificile deplasări. Nici nu mai există meciuri uşoare în Liga I iar Vasluiul e o echipă bună şi cu atât mai mult e mai greu acest meci”, a spus şi Mingote.

    Serbare discretă

    Ieri, Petre Grigoraş a împlinit 47 de ani. Tehnicianul nu a făcut chef aşa cum fac alţii, însă, a fost felicitat de mulţi colegi, prieteni şi cunoştinţe. „Am primit multe telefoane, mesaje. M-au sunat şi foşti elevi de-ai mei, şi actuali. Nu am nevoie de cadouri, vreau ca cel mai de preţ dar sănătate”, a declarat Petre Grigoraş.

    Jucătorii de la Pandurii i-au urat tehnicianului şi prin intermediul presei multă sănătate şi au promis că-i vor face cadou victoria în meciul de la Vaslui. „E ziua antrenorului dar, din păcate nu a fost aici astăzi (n.red. ieri). Dar suntem alături de el şi îi dorim tot ce e mai bun, sănătate şi să vedem dacă putem să-i oferim şi o victorie la Vaslui. Ar fi cadoul perfect pentru el”, a spus Pedro Mingote.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: