spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, subiectul momentului în Liga 1

    Pandurii, subiectul momentului în Liga 1

    Grig confirmă: Greu de luat titlu !

    Deja s-a cerat o adevărată obsesie pe subiectul Pandurii campioană. Toată lumea bagă trupa lui Grigoraş în lupta pentru titlu, unii venind şi cu argumente. Antrenorul Rapidului, Ioan Ovidiu Sabău a spus după meciul pierdut în faţa pandurilor că aceştia pot repeta isprava Unirii Urziceni şi Oţelului Galaţi. La zile bune distanţă, Grig a comentat şi el acea declaraţie a lui Sabău. „Ce au avut Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi şi nu avem noi? Foarte clar vă răspund, e vorba despre adversari slabi. Acum, cred că noi avem de înfruntat formaţii extrem de puternice, care au investit masiv. Uitaţi-vă la ce transferuri s-au făcut la Steaua, la Vaslui, la CFR, chiar şi la Petrolul”, a comentat Petre Grigoraş. Tehnicianul pandurilor recunoaşte în gsp că ar dori să devină campion. „Mi-ar fi plăcut ca actuala configuraţie a clasamentului să arate la fel după 34 de etape, nu după doar 7 etape”, a spus Grig.

    Hagi îl laudă pe Grig

    Subiect de discuţii în Liga 1, Pandurii sunt analizaţi efectiv pe toate părţile. Toată lumea îşi dă cu părerea de olteni, iar opiniile sunt în totalitate unele laudative. De la şeful FRF, Mircea Sandu, sau Mitică Dragomir de la Ligă până la patroni de la Steaua, CFR şi până la marele Gică Hagi, toată lumea caută să explice fenomenul Pandurii. „Regele” Gică Hagi spune că mâna lui Grig se simte din plin. „Grigoraş este un antrenor exigent. Îi place ca fotbalistul să fie determinat şi bine pregătit fizic. E printre puţinii tehnicieni din România care preferă jocul ofensiv. În plus, este mai echilibrat ca la Farul sau la Galaţi. A găsit un echilibru între apărare şi atac, şi are şi ochi la jucători”, comentează Gică Hagi.

    Mitică s-a convins: Pandurii în Europa

    Şeful de la LPF, Mitică Dragomir nu mai conteneşte să vorbească laudativ la adresa pandurilor. Pe unde umblă, Mitică de la Ligă laudă Pandurii, şi asta pe bună dreptate atâta timp cât oltenii din şapte meciuri au câştigat şase şi au remizat în altul. Dacă săptămâna trecută Mitică avea un semn de întrebare, acum s-a lămurit. Şeful Ligii vede Pandurii calificată în cupele europene. „Eu zic că cei de la Pandurii vor rezista. Acolo se fac lucruri serioase. Petre Grigoraş este extrem de serios şi la fel şi sindicalistul Condescu. Sigur se vor lupta pentru titlu, sigur! Termină 100% în primele 5 sezonul acesta” a declarat Dumitru Dragomir la gsptv.

    Meci pentru Pandurii II

    Echipa a doua a pandurilor va juca astăzi de la ora 16.30 pe Stadionul Municipal contra celor de la CS Mioveni în faza a V-a a Cupei României. Se joacă o singură manşă, iar echipa învingătoare va întâlni mai departe în Cupă o echipă de Liga 1. „Vrem să ne calificăm”, spune antrenorul celor de la Pandurii II, Cristi Popescu.

    „Suntem o echipă bună şi frumoasă a campionatului. Asta e meritul băieţilor, al staffului tehnic, al conducerii dar şi al tuturor care au venit la stadion şi au fost alături de noi. Să fiu sincer îmi place să mă uit acum pe clasament, dar mai avem multe bătălii de dat”, Eugen Pârvulescu, preşedinte executiv Pandurii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: