spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii Tg-Jiu a învins pe Aerostar Bacău cu scorul de 2-0

    Pandurii Tg-Jiu a învins pe Aerostar Bacău cu scorul de 2-0

    Pandurii a trecut, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de Aerostar Bacău. Jocul, contând pentru prima etapă a returului, s-a disputat tot pe sinteticul din Târgu Jiu.

    Prima repriză a fost una anostă, doar două şuturi au fost pe spaţiul porţii, câte unul de fiecare parte, dar ambele la fel de modeste. Atât Pîrvulescu (35), cât şi Buhăcianu (38) au trimis balonul slab, din interiorul careului, ca la antrenament, când încerci să nu loveşti portarul. La fazele menţionate, Mihai Cotolan, respectiv Florin Muntean au reţinut balonul ca şi cum ar fi primit pasa de la copiii de mingi.

    Partea secundă a fost mult mai animată, fiind presărată de câteva ocazii. Două dintre ele au avut efect şi pe tabela de marcaj. Mai întâi, George Tudoran a deschis scorul, în minutul 52, din penalty-ul obţinut de Vodă, care a fost lovit peste picior de Chirilă, în momentul şutului. În minutul 74, Nicolae Pîrvulescu a executat impecabil o lovitură liberă de la 20 metri şi a majorat avantajul. Portarul Mihai Cotolan a contribuit şi el la această victorie, intervenind salvator la reluăriile lui Buhăiceanu (72) şi Sarhu (85).

    “Un meci foarte important pentru noi. Era ultimul joc pe teren propriu şi trebuie să lăsăm o impresie bună. Mai avem un joc, în deplasare, cu FC Argeş, pe care-l vom aborda tot cu încredere. Ne e indiferent dacă se mai joacă sau nu în acest an, dar sper ca terenul să nu fie îngheţat la Piteşti. Indiferent de ce vom face acolo, pot spune deja că am strâns un număr important de puncte. Se putea, într-adevăr şi bine. Nu mai vorbesc iar de cauze, le-am spus la vremea respectivă, dar puteam să avem cel puţin 10 puncte în plus. Oricum, nimeni nu se gândea să facem atâtea puncte (28 de puncte). E în continuare bătaie mare pentru evitarea retrogradării. Sper să nu intrăm şi noi în horă, ca anul trecut. Din punct de vedere al banilor, noi suntem în aceeaşi situaţie ca Brăila şi ACS Poli. Toate trei suntem în insolventă, însă ei au 8-9 puncte şi sunt la coada clasamentului, noi avem 28 de puncte şi suntem la mijloc. Repet, în mare sunt mulţumit de parcursul din acest an. Echipa s-a pus pe picioare, fiindcă la începutul sezonului am avut mari probleme cu alcătuirea lotului. Unii jucători au venit după începerea campionatului. Avem cea mai tânără echipă din serie”, a declarat Bogoi pentru prosport.ro

    Antrenorul echipei Pandurii a vorbit şi despre strategia din iarnă, dar momentan aşteaptă banii, pentru că jucătorii să nu aştepte plicul de la Moş Crăciun. “Băieţii vor pleca în vacanţă, după meciul de la Piteşti. Vom trage linie după ultima etapă, cu FC Argeş. Eu sper să rămână majoritatea jucătorilor în lot, fiindcă sunt adeptul continuităţii. Mai avem nevoie şi de achiziţii, fiindcă avem încă posturi descoperite. Acţionarii nu au dat însă banii. Nu înţeleg de ce, fiindcă ştiu că s-a câştigat un proces. Jucătorii trebuie plătiţi. Şi eu, şi toţi cei care muncesc, inclusiv angajaţii de la club. Am avut foarte multă răbdare, dar sper să se rezolve, în special că vin sărbătorile de iarnă. Nu Moş Crăciun trebuie să ne aducă banii, ci acţionarii. Moş Crăciun trebuie să ne dea doar sănătate”, a mai spus Bogoi pentru prosport.ro

    Etapa viitoare, Pandurii va juca în deplasare la FC Argeş. După 20 de etape disputate în Liga 2, Pandurii ocupă locul 8, la egalitate de puncte cu Energeticianul şi UTA, respectiv 28.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: