Acasa / Headlines / Pandurii Tg-Jiu, învinsă acasă

Pandurii Tg-Jiu, învinsă acasă

Pandurii Tg-Jiu a fost învinsă acasă de către Petrolul Ploiești, scor 2-0, într-un meci din etapa a 22-a a ligii secunde. În urma acestui rezultat, prahovenii au urcat pe poziția a treia în clasament. Vremea le-a dat mari bătăi de cap organizatorilor. La Tg-Jiu a nins vineri, iar stratul de peste 15 centimetri de zăpadă a fost îndepărtat cu câteva ore înainte de start. Gazonul este sintetic le-a dat mari bătăi de cap jucătorilor, mai ales că a fost înghețat, iar dimineață termometrele arătau -10 grade Celsius.

Ghinga, în minutul 15, şi Puşcaş, în minutul 34, au marcat golurile succesului „lupilor galbeni”. Petroliştii au evoluat întreaga parte secundă cu un om mai puţin pe teren după eliminarea lui Chindriş, în finalul primului act, în timp ce gazdele au irosit, prin Blejdea (54), o lovitură de pedeapsă după ce mingea expediată de atacantul gazdelor a lovit transversala porţii lui Cezar Lungu. În urma acestui succes, Petrolul a acumulat 48 de puncte şi a revenit pe podium, la egalitate cu locul 2, ocupat de Clinceni, şi la un punct de liderul Sportul Snagov. Pandurii rămâne pe 10, cu 28 de puncte.

Echipele de start:

Pandurii: Mih. Cotolan – Nic. Cotolan, Brînzan (cpt.), Rob. Gheorghe, Dănescu – Raiciu, Laur. Tudor, Vodă, Trancă – P. Popescu, Blejdea
Rezerve: Al. Costache – Rob. Bratu, Almic, Kim Du Ho, R. Cristea, Draca, Raşoveanu
Antrenor: Adrian Bogoi

Petrolul: C. Lungu – Borţa, Ghinga, L. Cazan, Ţigănaşu – Cr. Puşcaş – Laur. Marinescu (cpt.), Kozoronis – Tudor Şaim, Bg. Rusu, Rob. Moldoveanu
Rezerve: Brînză – N. Popescu, Alb. Olaru, Arnăutu, Ţicu, Ştefănescu, M. Chindriş
Antrenor: Mugurel Cornăţeanu

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*