spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPleacă Edi Iordănescu!?

    Pleacă Edi Iordănescu!?

    Tehnicianul pandurilor nu duce lipsă de oferte, ultima venind din Rusia

    Edi Iordănescu este antrenorul pandurilor în acte până la finalul acestui sezon, după care va deveni lider de contract. Ei bine, chiar dacă este legat de contract de echipa olteană, Edi Iordănescu ar putea părăsi gruparea gorjeană în această iarnă şi asta pentru că ar avea pe masă oferte destul de tentante din punct de vedere financiar din străinătate.

    sport-01-5

    Ofertat la greu

    Antrenorul pandurilor a declarat la plecarea în vacanţă că vrea să-şi termine contractul cu Pandurii. „Sunt pentru stabilitate, îmi doresc enorm să îmi duc contractul la final cu Pandurii. Dar avem nevoie de sprijin din partea conducerii pentru că sunt ceva datorii la jucători şi ar trebui achitate pentru a avea linişte”, este mesajul lui Edi Iordănescu. Ei bine, antrenorul a fost asaltat în această pauză competiţională de echipe din străinătate, echipe din prima ligă din Turcia şi Rusia ofertându-l pe antrenorul pandurilor. Întrebat dacă ia în calcul să plece de la echipă în această pauză de iarnă, Iordănescu a fost enigmatic refuzând un răspuns ferm. „Nu ştiu ce informaţii aveţi, vom vedea, însă eu sunt antrenorul echipei Pandurii în acest moment. Nu sunt genul de om care să sară dintr-o barcă în alta”, a fost declaraţia lui Edi Iordănescu. „Nu vrem să aruncăm la gunoi tot ce am construit şi muncim. Este echipa oraşului, a oamenilor de aici, suntem la un pas de a face o nouă performanţă. eu consider că ceea ce am realizat în prima parte a campionatului este dătător de speranţă pentru ce va fi de acum încolo”, a mai punctat Edi Iordănescu. În perioada sărbătorilor, Edi Iordănescu a fost o ţintă a unor şefi de cluburi din străinătate. Tehnicianul a fost curtat intens, i s-au făcut propuneri extrem de avantajoase din punct de vedere financiar, i s-a oferit totul doar pentru a lăsa Pandurii. O echipă din Rusia şi una din Turcia au insistat să-l ia pe Edi Iordănescu de la Târgu-Jiu, însă deocamdată tehnicianul ezită să rupă contractul cu Pandurii. Îl ţine doar curajul de-a crede în forţa grupului. „Simt că putem face o mare performanţă”, a mai fost unul din mesajele lui Iordănescu.

    Hora ofertat de polonezi

    Datoriile către jucători pot fi achitate în perioada următoare dacă oficialii clubului vor reuşi să vândă ceva. Ar avea ceva marfă la vânzare, Ioan Hora, golgeterul Ligii 1 fiind punctul de atracţie. Mai sunt şi alţi jucători care la vară şi-ar încheia contractul cu echipa olteană, Mihai Răduţ şi Marco Momcilovic. Ei bine, antrenorul pandurilor cu greu ar accepta ca doar unul din jucătorii de bază să plece, aşa că cele mai mari şanse le-ar avea totuşi Hora. Golgeterul Ligii 1 este ofertat de Lech Poznan, echipă de prima ligă din Polonia. Ioan Hora are şanse mari să plece de la Pandurii în această pauză competiţională. Golgheterul la zi al Ligii 1este dorit de Lech Poznan, echipă de prima ligă din Polonia, echipă aflată pe locul 6 în clasament, la 17 puncte de lider.

    „Edi Iordănescu are oferte, dar nu cred că pleacă dacă totul este OK. Dacă nu este OK, atunci este posibil orice… E normal, dacă nu este stabilitate financiară este posibil orice, dar pentru moment nu se pune problema așa, nu pleacă acum”, Narcis Răducan, preşedinte Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: