spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Să evităm greşelile de anul trecut"

    „Să evităm greşelile de anul trecut”

    Tot Grig: „Cu echipele mari am avut rezultate bune, cu echipele din partea a doua am avut probleme”

    Antrenorul pandurilor, Petre Grigoraş ar fi preferat ca meciul contra Universităţii Cluj să fie programat luni şi nu vineri. Nici ora nu i-a convenit tehnicianului, la 18.30 anunţându-se peste 35 de grade în termometre. Ei bine, vineri echipa olteană trebuie să treacă peste toate obstacolele şi să câştige cele trei puncte. Căldura pare a fi inamicul cel mai mare, însă nu e de neglijat nici adversarul. Chiar dacă de la U Cluj au plecat în această vară toate piesele grele, echipa din Ardeal rămâne una periculoasă. Tehnicianul pandurilor vrea victoria şi le cere elevilor săi concentrare maximă.

    „Pot fi periculoşi”

    Grig e cu totul pus la punct. Tehnicianul a urmărit atent şi echipa ardeleană în pregătiri, are o idee asupra adversarului, însă susţine că cheia e la echipa lui. „Am o statistică despre U Cluj cu jocurile lor, cu formulele de echipă folosite. Au o echipă propriu zis nouă, însă nu e chiar aşa pentru că mulţi jucători au mai evoluat în Liga 1. Sunt jucători care nu debutează în primul eşalon, aşa că pot fi periculoşi. Am observat că în amicale au avut evoluţii modeste, e greu de omogenizat o echipă într-o lună de zile. Au marcat greu însă nu trebuie să ne culcăm pe o ureche”, a comentat Grig.

    Păţaniile din trecut îl bântuie

    Tehnicianul oltenilor ştie una şi bună. echipa trebuie să aibă turate motoarele la maxim pentru a face o impresie bună în meciul de debut. Faptul că anul trecut contra echipelor mici oltenii au avut probleme mai tot timpul l-au dat peste cap pe tehnician. „Nu trebuie să facem greşeala anului trecut atunci când ne-am mobilizat exemplar cu echipele mari şi am reuşit să scoatem rezultate bune, iar cu echipele din partea a doua a clasamentului am avut probleme”, a spus Grig. Acesta înşiră şi meciurile cu echipele tari ale campionatului. „Din primele cinci doar cu Vaslui nu am reuşit să câştigăm, în rest am bătut Steaua, Rapid, CFR, egal cu Dinamo”, a mai spus Grig. Despre meciurile cu echipele mai slab cotate, Grig spune că a apărut o relaxare inexplicabilă care a dăunat şi care putea face ca echipa târgujiană să fie privată de nişte rezultate de egalitate obţinute chinuitor. „Cu aceste echipe bune am jucat şi bine, dar am păţit-o cu echipele mai slab cotate. Nu am bătut Sportul sau Sibiul, echipe ce au retrogradat, şi cu Ceahlăul am avut probleme, şi chiar au fost meciuri în care puteam să nu câştigăm nici un punct. Le-am spus băieţilor că anul acesta trebuie să fim la acelaşi nivel în fiecare meci. Sper să nu mai avem parte de surprize că echipele mici”, a încheiat Grig.

    A semnat francezul

    Lotul pandurilor s-a mărit în aceste zile. venit în probe în Austria, francezul Karim l-a convins pe antrenorul Petre Grigoraş că merită să-i acorde o şansă. În aceste condiţii, Karim a semnat pe un sezon cu Pandurii, cu opţiune de prelungire a înţelegerii pe încă două sezoane în vara viitoare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Prins furând

    „Jefuit” de soție

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: